Antena 3 CNN Meteo Final de octombrie în București cu temperaturi de primăvară. Când vine frigul? Cum va fi vremea în Capitală săptămâna aceasta

Final de octombrie în București cu temperaturi de primăvară. Când vine frigul? Cum va fi vremea în Capitală săptămâna aceasta

de Andreea Ştefan    |   

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică prognoza meteo pentru intervalul 28 octombrie - 4 noiembrie 2024 în București. Vremea rece, specifică perioadei, nu pare să vină prea curând. Capitala se bucură de o vreme surprinzător de caldă la sfârșitul lunii octombrie, cu temperaturi maxime de până la 23 de grade. 

Prognoza meteo pentru 28-29 octombrie în București 

Vremea va fi frumoasă și deosebit de caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade, iar cea minimă va fi de 6...9 grade.

Prognoza meteo pentru 29-30 octombrie în București 

Valorile termice diurne vor scădea ușor, însă vremea se va menține deosebit de caldă pentru sfârșitul lunii octombrie. Cerul va fi mai mult senin ziua și variabil noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 19...20 de grade, iar cea minimă de 7...9 grade. Îndeosebi în a doua parte a nopții vor fi condiții de ceață.

Prognoza meteo pentru 30-31 octombrie în București

Cerul va avea înnorări temporare și vor fi posibile ploi slabe, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 17...19 grade, iar cea minimă de 8...9 grade.

Prognoza meteo pentru 31 octombrie - 1 noiembrie în București

Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 19...20 de grade, iar cea minimă de 7...8 grade.

Cum va fi vremea în intervalul 1-4 noiembrie în București 

Valorile termice se vor situa peste mediile climatologice ale perioadei în primele două zile apoi vor scădea. Probabilitatea pentru precipitații va fi redusă.

În restul țării, temperaturile de săptămâna aceasta vor fi similare cu cele din București, maxima fiind de până la 27 de grade Celsius.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile