Filtrul de polen poate părea lipsit de utilitate pentru mașina ta, însă acesta este un consumabil necesar, pentru a menține sănătatea pasagerilor și a asigura o funcționare optimă a sistemului de climatizare.
Astfel, mașina ta are nevoie un filtru de polen, pentru a proteja habitaclul împotriva impurităților din exterior. Ca atare, el te protejează de polen, dar și de praf, scame, păr de animale, noxe, scrum sau insecte. Acestea pot pătrunde în interiorul mașinii pe la gurile de ventilație.
O singură privire asupra filtrului de polen al mașinii tale îți va arăta praf, insecte moarte și impurități, care îi dovedesc utilitatea. Dacă vrei să te convingi, verifică-l și află cât de curat este. În cazul în care observi că este plin de impurități, înlocuiește-l cât mai repede, operație simplu de realizat în doar câteva minute.
Cum funcționează filtrul de polen?
Filtrul de polen are rolul unei bariere de protecție, prin crearea unui flux de aer în interior curat, lipsit de impurități.
De asemenea, acesta elimină mirosurile neplăcute existente în atmosferă, precum cele cauzate de gazele de eșapament ale mașinilor participante la trafic.
Nu în ultimul rând, ai nevoie de filtru de aer la mașină, pentru a asigura buna funcționare a instalației de climatizare și a permite o mai bună dezaburizare a parbrizului. Toate aceste avantaje garantează experiențe de călătorie mult mai confortabile pentru șofer și pasageri, deopotrivă.
Când este nevoie să înlocuiești filtrul de polen?
Fiind un consumabil, filtrul de polen se schimbă periodic, operațiune pe care o poți realiza singur sau într-un service Land Rover Brașov. O poți face în timpul unei revizii de rutină, atunci când efectuezi și schimbul de ulei.
Dacă vrei să te ocupi singur de schimbarea filtrului, îl găsești poziționat cel mai frecvent sub torpedo. La unele mașini, el este poziționat sub capotă, la nivelul gurilor de ventilație de lângă parbriz.
Scoate torpedoul, pentru a ajunge la filtrul de polen pe care vrei să îl schimbi și detașează-l. Înainte de a fixa noul filtru, șterge zona. Respectă recomandările producătorului, iar apoi așază torpedoul la loc.
Reține că nu este recomandat să scoți filtrul pentru a-l curăța și a-l utiliza din nou. Acesta nu îți va oferi protecția de care ai nevoie.
Filtrul se schimbă la fiecare 10.000 de kilometri, mai ales dacă circuli în zone cu niveluri ridicate de poluare.
În plus, prețul pentru un astfel de filtru nu este unul ridicat, însă beneficiile pe care le oferă sunt semnificative.
Schimbarea filtrului la un service auto
Fie că vrei să schimbi filtrul, fie că vrei o revizie completă a mașinii, poți merge la un service auto. Tehnicienii special instruiți te ajută să faci o diagnoză precisă și îți înlocuiesc componentele uzate cu piese Land Rover originale sau OEM.
Indiferent de varianta pe care o alegi, acordă atenție filtrului de polen. Înlocuiește cu unul simplu sau cu carbon activ, care vrei să rețină mirosurile neplăcute și să blocheze noxele. Nu în ultimul rând, poți opta pentru filtre special concepute pentru persoanele alergice.