Filozoful spune că analiza este ”propria mea încercare de a înțelege de ce rușii îi urăsc/îi dezumanizează pe ucraineni atât de mult”.
Volodimir Iermolenco afirmă că Rusia recurge la o ”politică a amneziei” pentru a șterge identitatea poporului ucrainean:
„Mărturiile ucrainenilor despre întâlnirea cu „soldații ruși” în timpul ocupației îi menționează adesea pe buriați, bașkiri, ceceni etc. Acesta este un exemplu practic pentru a înțelege că rușii nu sunt o națiune, ci un imperiu, care a adunat diverse etnii în interiorul corpului său.
Singura sa capacitate de a exista este să anihileze identitatea și cultura tuturor „națiunilor constitutive”, referindu-se la ele ca la „ruși”. Dar, în loc să creeze o situație în care acești oameni cu identități diferite se amestecă treptat și se sprijină reciproc, a creat o societate în care oamenii trebuie să-și uite originile.
Această politică a amneziei a transformat oamenii în unități biologice/fizice fără origini ale căror identitate și cultură trebuie să fie șterse. Aceasta era natura „poporului sovietic” din URSS. Dar „poporul rus” este și o construcție imperială bazată pe această amnezie forțată.”
Filozoful ucrainean susține că Rusia, a cărei națiune ”abia există”, îi privește pe ucraineni ca pe o amenințare pentru că ”au reușit în mod miraculos să construiască o națiune”:
„Acest lucru poate explica de ce rușii au început să-i urască atât de mult pe ucraineni: în ciuda mai multor secole de ștergere a identității și memoriei ucrainene, de exterminare fizică (Holodomor etc), ucrainenii au reușit în mod miraculos să construiască o națiune.
Construirea unei națiuni înseamnă: a avea o societate care are o identitate colectivă și practici comune în ciuda tuturor diferențelor; și, cel mai important, o societate care modelează și remodelează elitele sale politice în loc să fie modelate de acestea.
În comparație cu ucrainenii, „națiunea rusă” abia există. Prin urmare, ideologii cheie ai Kremlinului caută cu disperare alte metafore care să explice ce este Rusia („civilizație”, „imperiu”, „luptători naziști”), dar toate acestea nu ascund decât un mare vid: absența națiunii ruse.”
Potrivit lui Volodimir Iermolenco, poporul ucrainean are o dublă valență în viziunea rușilor:
„Așadar, ucrainenii sunt văzuți ca: a) trădători care resping încercarea Rusiei de a-i asimila pe ucraineni cu populația rusă b) alter ego-ul care a reușit să construiască o națiune slavă răsăriteană, ceea ce rușii au eșuat să facă.
Într-un fel, această atitudine este comparabilă cu atitudinea nazistă față de evrei (atât un inamic „intern”, cât și un alter ego, un „exemplu” de „puritate a rasei” pentru propaganda nazistă), dar cu o diferență importantă: Evreii erau pentru naziști „celălalt” care doreau „să fie ca tine”. Ucrainenii sunt pentru ruși „ca noi” care acum vor să fie „celălalt”. Și, prin urmare, trebuie exterminat ca inamic major prin excelență ("anti-Rusia").