Ministerul Sănătății a transmis condoleanțe familiei îndurerate, iar deputatul Emanuel Ungureanu a anunțat că va depune la Parchetul General "o sesizare penală" împotriva echipei medicului Mircea Beuran.
Medicul Mircea Beuran a povestit, în exclusivitate la Antena 3, cum a preluat cazul după accidentul tragic și ce s-a întâmplat în sala de operații în momentele critice.
Medicul Mircea Beuran a declarat, într-un interviu acordat în exclusivitate Oanei Zamfir, la Antena 3, că echipa chirurgicală care a intervenit de urgență pe 22 decembrie, în cazul pacientei care a luat foc pe masa de operație, este aceeași alături de care acesta a efectuat prima intervenție chirurgicală, pe 13 decembrie.
”Au fost două operații în două blocuri operatorii separate. Prima intervenție chirurgicală s-a făcut în blocul operator de la nivelul secției, în ziua de 13 decembrie. Pe 22 dimineața, la vizita de dimineață făcută de colegii mei, fiind duminică, au sesizat că pacienta pierde sânge. Iar într-un timp foarte scurt debitul creștea. Atunci m-au sunat și le-am spus: nu mă așteptați, eu sunt mai departe de București, vin și eu din urmă, coborâți bolnava în blocul operator de urgență! Acolo au pregătit pacienta”, a spus medicul Beuran.
”Toată echipa a fost și la prima intervenție”, a spus medicul Beuran, care a confirmat la Antena 3 că medicul care a coordonat cea de-a doua operație este chirurgul Sebastian Vâlcea. Cu toate că nu a fost prezent în sala de operații la momentul incidentului, medicul Mircea Beuran a semnat raportul operator.
Citește și: Unde au greșit medicii de la Spitalul Floreasca
"Acest accident combustional intrachirurgical este rezultatul combinaţiei între un biocid care s-a folosit la aseptizarea tegumentelor pacientei cu concentraţie ridicată de alcool, câmpurile chirurgicale textile şi folosirea unui electrobisturiu. Este foarte probabil ca, din intersecţia acestor trei elemente, să se fi produs acest incident. Este un biocid care s-a folosit la aseptizarea câmpului operator, a tegumentelor pacientei. Acel biocid are autorizaţia de a fi folosit în acest sens, problema este că electrobisturiul care s-a folosit are în specificaţia tehnică interdicţia de a fi folosit în combinaţie cu biocidul respectiv", a afirmat doctorul Horaţiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății.
Sâmbătă seara, conducerea Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti (SCUB) a anunţat că a demarat o anchetă administrativă încă din ziua producerii evenimentului în urma căruia o pacientă a suferit arsuri în timp ce se afla pe masa de operaţie.
CSUB a precizat că, în cursul dimineţii de duminică, 22 decembrie, pacienta în cauză, care prezenta o patologie foarte complexă şi gravă, a fost supusă unei reintervenţii chirurgicale de urgenţă, intervenţie necesară pentru supravieţuirea sa şi stabilizarea funcţiilor vitale.