Am intrat pe grupurile orașelor care se află lângă Kiev şi ştim bine că de acolo nu există informaţii nu vin imagini, habar nu avem ce se întâmplă cu oamenii de acolo.
Am vrut să văd dacă există culoare de evacuare a civililor. Există câteva orașe de care nu se ştie nimic şi care nu apar în comunicatele autorităţilor privind culoarele umanitare.
Majoritatea anunțurilor erau postate de rudele celor ramași acolo. Unul din mesaje mi-a atras atenţia pentru că anunțul suna așa: "Familie prinsă sub dărâmături moare de foame. Vă rugăm cine poate să verifice care este situaţia lor"
Rudele au lăsat un număr de telefon şi o adresă. În primele zile după acel anunț am tot sunat la acel număr, fără niciun răspuns. În a patra zi cineva a răspuns.
Este vorba despre o familie cu trei copii aflați la subsolul unui bloc distrus de atacurile ruse. Între timp au reuşit să iasă din acel subsol şi ne-au spus relatat infernul prin care au trecut.
"Eram acasă și au început să ne bombardeze. Au fost explozii după explozii. Noi stăteam în subsolul blocului nostru, care are 5 etaje.
Rușii au ocupat pozițiile în jurul clădirii și nu ne lăsau să ieșim, pentru că trăgeau în noi. Și nici cu mașinile nu puteam ieși, pentru că trăgeau în ele. Așa că stăteam așa.
- Cât ați stat așa?
De pe data de 24 februarie. Pe 25 ne-au tăiat curentul. Peste încă o zi a dispărut căldura, asta după ce a explodat uzina de lângă noi. Și am stat așa până pe data de 10.
- Ce ați mâncat?
Am luat tot ce mai aveam prin casă, dar era mai nimic… Nu aveam nici apă, nici curent, nici căldură, nimic…
- Cum v-ați descurcat cu copiii în condițiile astea?
Am topit ceva pe foc, am reușit să mai facem câte un ceai. Mâncau biscuiți și bomboane, asta mai aveam.
Am făcut focul după data de 8 martie. Până atunci, nu am ieșit din subsol. Practic, am reușit să facem focul înainte să fim evacuați. Până atunci am stat în subsol.
- Ați fost înfometați?
Da
- Câți ani au copiii dvs.?
8, 10 și 12ani. Ne-a fost foarte frică! Erau explozii peste tot! În curtea noastră, în spatele blocului. Eram loviți din toate părțile. Se trăgea din mortare! A fost extrem de dur! În curtea noastră se trăgea zilnic! Rușii ne-au luat telefoanele. Pe al meu l-au spart. Acolo, pe loc. Cât încă ne aflam la Gostomel.
Au intrat în bloc și ne-au luat telefoanele. Pe al meu l-am găsit spart în curte și am reușit să scot cartela.
Apoi, cineva a venit și ne-a spus că astăzi va fi evacuată populația. În panică, ne-am pus pe fugă. Am mers două zile. În prima zi nu ne-au lăsat să trecem.
Trăgeau în oameni. Rușii au tras în primii oameni, de fapt, în prima coloană. Spre noi a fugit o fată cu un copil și ne-a spus că primii din rând au fost împușcați, ea și copilul s-au ascuns, s-au târât cumva. Dar primii oameni care au încercat să iasă din oraș au fost împușcați.
Șoferul nostru a fost luat prizonier. El venea (din Kiev) să ne salveze. Acum, e dispărut. Noi am reușit să ieșim din oraș, dar el nu e. Nu l-am mai văzut. Nici acasă, în Kiev nu s-a întors. Nici la Gostomel nu a ajuns.
- Deci nici rușii, nici ucrainenii nu organizează culoare de evacuare pentru oameni?
În Gostomel, nu.Sunt numai rușiști. În Gostomel sunt numai militari ruși. Ai noștri, ucrainenii, nu sunt acolo. Așa că nu avem informații. Și fiindcă nu există curent, oamenii nu au nici telefoane. Acolo, oamenii sunt rupți de lume.
Rușii au ocupat un bloc de 5 etaje, vecin cu blocul nostru. Acolo, în subsolul blocului, mai erau 107 oameni. Rușii i-au dat afară pe toți și au ocupat clădirea. Oamenii s-au dus în subsol. Stau fără mâncare, fără apă, fără curent, fără căldură. Nimeni nu vine cu vești despre o posibilă evacuare, iar oamenilor le frică să iasă, pentru că rușii trag!
Continuarea interviului, pe larg, în materialul de mai jos.