Antena 3 CNN Actualitate Locale Filmul crimei de la Brăila. Dentista a fost ucisă în doar 33 de secunde. Pistele pe care merg anchetatorii

Filmul crimei de la Brăila. Dentista a fost ucisă în doar 33 de secunde. Pistele pe care merg anchetatorii

de Andreea Ştefan    |   

Principalul suspect în cazul dentistei ucise în propriul cabinet din Brăila a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore în baza probelor biologice. Între timp, au apărut noi informații din anchetă. Femeia ar fi fost ucisă în doar 33 de secunde. Bărbatul, recent eliberat după ce a petrecut ultimii patru ani după gratii, şi-ar fi pregătit crima în detaliu: a mers până la Galaţi pentru a induce autorităţile în eroare, s-a schimbat după comiterea crimei şi a aruncat hainele în care a fost îmbrăcat când şi-a omorât victima.

Suspectul a fost reținut inițial pentru 24 de ore și în cursul zilei de astăzi va fi prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru următoarele 30 de zile. Pentru asta însă, anchetatorii lucrează la foc continuu și încearcă să pună lucrurile cap la cap. Individul și-a schimbat numele de două ori în ultima vreme. Ba mai mult, a fost dat în urmărire internațională, a fost prins și arestat. După ce a fost eliberat, el ar fi încercat să-și reabiliteze trecutul.

Acesta închiriase o locuință la aproximativ 200 de metri de cabinetul medical în care a fost ucisă doctorița. Încă nu se știe motivul pentru care femeia a fost omorâtă, pentru că individul nu le-a comunicat anchetatorilor absolut nimic. 

Filmul crimei de la Brăila

Marina Gavril, în vârstă de 41 de ani, medic stomatolog, a fost găsită moartă, cu urme de violență, marți, seara, într-un cabinet stomatologic din Brăila. Când a văzut că nu mai ajunge acasă, soțul ei a mers la cabinet după ea. 

Acolo a descoperit trupul neînsufleţit al femeii care, potrivit lui, prezenta şi urme de violență. 

Bărbatul alertat imediat Poliţia, care a deschis deja un dosar, pentru că se bănuia, având în vedere probele evidente, că este vorba despre o crimă. Ulterior, anchetatorii au confirmat acest lucru. Moartea medicului stomatolog din Brăila a survenit ca urmare a insuficienţei cardio-respiratorii acute prin hemoragie externă masivă, existând mai multe plăgi la nivelul gâtului ce ar fi putut fi provocate prin lovire cu un cuţit, a informat, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, în urma necropsiei efectuate asupra cadavrului.

Printre suspecți, a fost luat în calcul și soțul femeii, dar această ipoteză a picat după rezultatul probelor biologice, care au indicat spre alt suspect. Presupusul criminal, în vârstă de 39 de ani, este din localitate.

Noile detalii din anchetă arată că a fost o crimă cu premeditare. Presupusul criminal a intrat și a ieșit din cabinetul dentistei în doar 33 de secunde, timp în care ea a fost ucisă.

Imediat după, el a mers la gară și a plecat la Galaţi pentru a induce autorităţile în eroare, s-a schimbat după comiterea crimei şi a aruncat hainele în care a fost îmbrăcat când şi-a omorât victima.

Acum au apărut noi imagini cu principalul suspect. El a fost surprins, la scurt timp după comiterea crimei, la păcănele.

Deşi principalul suspect a fost prins, cazul este în continuare învăluit în mister. Nu se ştie motivul care l-a împins pe bărbat spre teribilul gest. Autorităţile iau în considerare fie că ar fi făcut-o din răzbunare, fie să fi fost pus de cineva să o ucidă. Pentru moment, acesta urmează să ajungă în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Subiecte în articol: dentistă Brăila crimă
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile