Antena 3 CNN Actualitate Cultură Filmul columbian "Monos", câștigător al Trofeului Transilvania, la gala TIFF 2019 VIDEO

Filmul columbian "Monos", câștigător al Trofeului Transilvania, la gala TIFF 2019 VIDEO

2 minute de citit Publicat la 11:34 09 Iun 2019 Modificat la 11:34 09 Iun 2019

Filmul columbian "Monos", de Alejandro Landes, a câştigat Trofeul "Transilvania", la gala TIFF ce a avut loc, sâmbătă seara, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca. 

Premiul este în valoare de 15.000 de euro. În "Monos", opt membri adolescenţi ai unei trupe de gherilă şi ostatica lor se ascund în munţi. Uciderea accidentală a preţioasei lor vaci, Shakira, va declanşa o sângeroasă luptă pentru supravieţuire. 

 



În cadrul Galei TIFF, directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov, a vorbit despre faptul că în prezent se vorbeşte "prea mult" despre politică. 

În acest context, el a afirmat că a selectat în competiţia TIFF de anul acesta filme care "nu fac politică, ci fac cinema". "Cred că este important, vorbesc despre relaţii, vorbesc despre noi", a punctat Chirilov. 


Premiul de excelenţă i-a revenit actorului Marcel Iureş. Acesta a vorbit, de pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, despre ce îl leagă de oraşul din Transilvania, dar şi de această instituţie de cultură. 

"E o formă de fericire, e chiar o formă mare de fericire (...) toate nebuniile pe care le-am avut la 28 de ani le-am consumat aici (...) o parte din moleculele mele din corpul meu sunt datoare acestui oraş, acestui public, universitarilor, medicilor lui, profesorilor şi oamenilor din Cluj", a mărturisit actorul. 


Primul premiu al galei a fost decernat de către ambasadoarea Franţei în România, Michele Ramis. 

"Mulţumesc TIFF, că a pus Franţa în lumina reflectoarelor prin secţiuni dedicate lui Michel Gondry şi Agnes Varda, dar şi prin concerte şi masterclass-uri", a spus diplomatul. 

Premiile TIFF 2019, în ordinea acordării, sunt următoarele: 

Premiul Juriului Tinerilor Francofoni : "Trecut prin foc", de Frederic Tellier 

Menţiuni speciale "Alex. Leo Şerban" : Alex Bogdan şi Iosif Prodan 

Bursa "Alex. Leo Şerban": proiectul de documentar "Il Bel Canto", de Lina Vdovîi şi Radu Ciorniciuc 

Premiile "Transilvania Pitch Stop" : proiectele "Oceane", de Eva Pervolovici, "Carbon", de Ion Borş, "Between Two Dawns", de Selman Necar, "Spas", de Maksym Nakonechnyi; menţine specială - "Athlete". 

Eurimages Coproduction Development Award: "Democracy, Work in Progress", de Mihaly Schwechtje 

Premiul FIPRESCI: "Ora de religie/Clergy", de Wojciech Smarzowski 

Cel mai bun scurtmetraj din secţiunea "Umbre": "Roata", de Carlos Baena; menţiune specială: "Corbii", de Tom de Ville 

Premiul Publicului: "Copilul problemă/System Crasher", de Nora Fingscheidt 

Premiul Publicului pentru cel mai popular film din secţiunea "Zilele Filmului Românesc": "Moromeţii 2", de Stere Gulea 

Premiul "Zilele Filmului Românesc" pentru scurtmetraj: "Opinci", de Anton şi Damian Groves 

Menţiunile juriului Zilele Filmului Românesc pentru scurtmetraj: "Telefonul", de Anca Damian şi "Minion", de Anghel Damian 

Premiul "Zilele Filmului Românesc" pentru Debut: "Monştri.", de Marius Olteanu 

Menţiunea specială "Zilele Filmului Românesc": "Timebox", de Nora Agapi 

Premiul "Zilele Filmului Românesc" pentru Lungmetraj: "Arest", de Andrei Cohn 

Premiul pentru cea mai bună interpretare: Ingvar Sigurdsson, pentru "A White, White Day" 

Premiul special al juriului: "Un om fidel/ A Faithful Man", de Louis Garrel 

Premiul de excelenţă al festivalului: Marcel Iureş 

Premiul pentru întreaga carieră: Oana Păunescu 

Premiul pentru regie: May-El-Toukhy, pentru "Dama de cupă/ Queen of Hearts". 

Trofeul "Transilvania": "Monos", de Alejandro Landes 

Citește mai multe din Cultură
» Citește mai multe din Cultură
TOP articole