Antena 3 CNN Actualitate Filmul ''Între chin şi amin'', premiat internaţional. Interviu cu regizorul Toma Enache

Filmul ''Între chin şi amin'', premiat internaţional. Interviu cu regizorul Toma Enache

Iulia Gorgorin
1 minut de citit Publicat la 14:55 29 Oct 2020 Modificat la 14:55 29 Oct 2020

 Pelicula spune povestea unui tânăr compozitor care e arestat şi ajunge în teribila închisoare comunistă de la Piteşti.

Credinţa şi muzica îl ajută să supravieţuiască. Povestea a impresionat criticii străini şi filmul a adunat în doar un an 36 de premii internaţionale.

Toma Enache, regizorul filmului, a fost invitat la rubrica Eroul Zilei.

''Am sperat ca lumea să afle acest adevăr care a fost pus sub preș. 70 de ani de la instaurarea comunismului prin înșelăciune. Știm cum au venit la putere. Doream să afle lumea ce s-a petrecut acolo în acea perioadă.

Despre această reeducare s-a scrs și se scrie în continuare mult. Au rămas mărturii. Am întâlnit o parte din cei care mai trăiau când m-am apucat să facem filmul. Câțiva dintre ei mai sunt și astăzi în viață ca să depună mărturie despre toate nenorocirile care s-au petrecut acolo.

Îmi doream mult ca filmul să aibă un impact, ca românii să afle adevărul despre ce s-a întâmplat în acea perioadă și cred că asta s-a întâmplat.

Peste 65 de premiere de gală în toată țara, cu săli arhipline, cu un impact...Dacă e ceva ce mi-a depășit cumva să spun așteptările este această reacție extraordinară a publicului. De la oameni care aveau legătură cu evenimentele nefericite din acea perioadă sau urmașii lor, până la tinerii care mulți nu știau absolut nimic despre ce s-a petrecut acolo'', a spus regizorul Toma Enache.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole