Antena 3 CNN Actualitate Filmul răpirii şi salvării celor trei străini veniţi la muncă în Bucureşti, pentru care răpitorii au cerut răscumpărare zeci de mii de euro

Filmul răpirii şi salvării celor trei străini veniţi la muncă în Bucureşti, pentru care răpitorii au cerut răscumpărare zeci de mii de euro

Georgiana Murgilă, Ovidiu Stan, Bogdan Borza
3 minute de citit Publicat la 07:55 15 Feb 2024 Modificat la 07:55 15 Feb 2024

Într-un bloc din Braşov, la etajul 4, erau ţinuţi cei trei cetăţeni pakistanezi răpiţi de alte persoane cu naţionalitate străină.

Agresorii i-au legat pe cei trei, iar mai apoi au apelat familia uneia dintre victime şi au cerut o răscumpărare de 10.000 de euro. Au ameninţat că dacă nu vor primi bani îi vor lua viaţa. O persoană din cele trei care au fost răpite a reuşit să scape, după ce a coborât de la etajul patru pe o ţeavă de scurgere.

Vecinii spun că agresorii se mutaseră în acel cartier vara trecută, însă nu bănuiau că sunt în stare să comită o astfel de infracţiune.

Poliţiştii au reuşit să îi identifice pe cei doi suspecţi si i-au retinut pentru 24 de ore.

Victima care a reuşit să scape nu a fost încă identificată de poliţişti.

Filmul prinderii în flagrant, comunicatul oficial al Poliţiei

"La data de 13 februarie 2024, poliţiştii Capitalei și ai Direcției Operațiuni Speciale, din cadrul I.G.P.R., au prins în flagrant doi bărbați, în vârstă de 24, respectiv 37 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod illegal și șantaj.

În fapt, la data de 12 februarie 2024, polițiști din cadrul Secției 24 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 20.35, prin sistem 112, de către un bărbat, cetățean străin, cu privire la o posibilă faptă de răpire a unei persoane. 

Astfel, în urma audierilor efectuate, apelantul, un bărbat în vârstă de 26 de ani, a declarat că la data menționată, în jurul orei 20.30, o rudă a unui tânăr de cetățenie străină, i-a solicitat acestuia să anunțe autoritățile române că nepotul lui, despre care cunoștea că s-ar afla la muncă pe teritoriul țării noastre, ar fi fost răpit, iar în schimbul eliberării acestuia, i s-ar fi cerut 10.000 de euro.

În cauză, a fost audiat și unchiul bărbatului care ar fi fost răpit, acesta declarând că, în aceeași zi, în jurul orei 19.50, ar fi fost apelat video, prin intermediul unei aplicații online, de cetățeni străini, ce se aflau într-o încăpere împreună cu nepotul său, în vârstă de 28 de ani. În timp ce aceștia îl agresau fizic pe nepot, prin amenințări verbale, i-ar fi solicitat 10.000 de euro pentru a-l elibera.

Acesta a precizat că nu deține date cu privire la adresa unde s-ar afla victima și nici nu cunoaște unde locuia sau unde lucra aceasta. Astfel, în continuarea activităților procedurale efectuate de către polițisti, s-a stabilit că persoana vătămată s-ar afla pe raza județului Brașov, fiind constituite mai multe echipe care s-au deplasat în județul respectiv.

Totodată, s-a ținut legătura cu unchiul victimei, aflat în străinătate, acesta fiind sunat în continuare de bănuiți, pentru a plăti răscumpărarea solicitată.   

Din activitățile investigativ-operative, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române s-a stabilit că bănuiții se deplasează cu un autoturism, iar in jurul orei 16.50, mașina a fost interceptată și oprită în trafic, pe raza județului Brașov.

Astfel, polițiștii au imobilizat și legitimat persoanele aflate în interior.

Au fost identificați doi cetățeni străini, respectiv șoferul, un bărbat de 37 de ani și ocupantul din dreapta, un bărbat de 24 de ani, ambii fiind bănuiți de comiterea faptei. De asemenea, pe bancheta din spate, se aflau alți doi bărbați, respectiv cetățeanul străin de 28 de ani și un alt bărbat, de o altă cetățenie, ambii fiind victime ale infractiunii de lipsire de libertate și șantaj. 

În continuare, s-a stabilit locația unde au fost lipsite de libertate cele două persoane vătămate, respectiv un apartament din județul Brașov.

În urma cercetării criminalistice a autoturismului și a locuinței, au fost găsite și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, printre care pașapoarte ale unor cetățeni străini, o pungă în interiorul căreia era o substanță susceptibilă de a avea efect psihoactiv, un pistol  având țeava opturată, mai multe telefoane și sume, în lei și valută.

Totodată, din cercetări, s-a mai stabilit că în dimineața de 13 februarie a.c.,  o a treia persoană lipsită de libertate, de o altă cetățenie, ar fi escaladat geamul balconului, reușind să fugă. Toate persoanele au fost conduse la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, față de cei doi bănuiți, șoferul și ocupantul din dreapta, urmează a fi dispuse măsurile legale care se impun. 

În activitățile specifice, au participat și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-IPJ Brașov și Serviciului de Investigații Criminale-Sector 5. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secţiei 24 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod illegal și șantaj", se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole