Antena 3 CNN Actualitate Educație Film despre avort prezentat la ora de religie. Un elev a ajuns la spital, iar profesorul a intrat în stare de șoc

Film despre avort prezentat la ora de religie. Un elev a ajuns la spital, iar profesorul a intrat în stare de șoc

<1 minut de citit Publicat la 14:32 24 Feb 2016 Modificat la 14:32 24 Feb 2016
Un elev de la Liceul „Emil Racoviță” din Vaslui a ajuns, miercuri, la Spitalul Județean de Urgență, după ce i s-a făcut rău la ora de religie, în timp ce profesorul prezenta un film despre întreruperea de sarcină, intitulat „Strigătul mut”.

Potrivit conducerii liceului, filmul este unul permis, care a mai fost prezentat de profesorul respectiv și la o altă instituție de învățământ unde acesta predă ore de religie. „Elevul s-a simțit rău după ce a văzut anumite imagini, a fost chemată o ambulanță. Elevul s-a întors la școală, i s-a oferit consiliere psihologică și a fost trimis acasă”, a declarat directorul Liceului 'Emil Racoviță' din Vaslui, Daniel Hulube, scrie Agerpres.

El a spus că, după incidentul petrecut, inclusiv profesorul a intrat în stare de șoc.

Situația dascălului urmează să fie discutată în cadrul comisiei de disciplină care se va întruni miercuri la nivelul unității de învățământ.

Și Inspectoratul Școlar Județean Vaslui a demarat verificări în acest caz.

Etichete: avort religie
Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole