Filiala judeţeană Galaţi a Partidului Social Românesc (PSRo) a trecut la ALDE, în condiţiile în care preşedintele Mircea Geoană nu a fost înştiinţat.
”Mircea Geoană nu ştie. L-am sunat şi nu mi-a răspuns”, a declarat vineri liderul PSRo Galaţi, Iulian Aramă.
El a precizat că filiala judeţeană a PSRo avea 20 de organizaţii locale şi patru consilieri locali.
”Începând de joi facem echipă cu cei de la ALDE. Am reuşit să selectăm cei mai buni oameni cu care să venim la ALDE. Au fost şi câteva derapaje, o parte dintre colegi mergând în altă parte”, a spus Aramă.
La rândul lui, preşedintele ALDE Galaţi, senatorul Eugen Durbacă, a menţionat că Iulian Aramă a primit funcţia de prim-vicepreşedinte, iar oamenii cu care a venit ”vor primi câte o misiune în municipiu sau judeţ”.
”Am purtat discuţii mai de mult cu preşedintele PSRo Galaţi şi am reuşit să ajungem la o înţelegere, astfel încât începând de joi filiala PSRo Galaţi a trecut la ALDE Galaţi”, a spus Durbacă.
ALDE Galaţi are organizaţii în toate cele 65 de localităţi din judeţ şi un număr de 83 de consilieri. ALDE a obţinut la alegerile locale, în judeţ, 11,55% iar PSRo 1,78%.