Antena 3 CNN Emisiuni Descoperiți Filaje și înregistrări la chermezele unor grei de la vârful puterii

Filaje și înregistrări la chermezele unor grei de la vârful puterii

Andreea Sava
7 minute de citit Publicat la 00:06 28 Iun 2020 Modificat la 15:57 08 Apr 2024

O explicație ar putea fi că au fost realizate de cineva prezent la petrecere dar tot mai rămâne problema dronei, așa că mai rămane doar varianta că au fost făcute de departe, deci în niciun caz cu vreun telefon, ci cu echipamente scumpe, eventual profesionale.

Unii au speculat că ar putea fi mâna cuiva din tabăra Orban, în continuarea ipotezei că scurgerea pe net a celebrei poze de la sărbătorirea zilei de naștere a lui Ludovic Orban din biroul său de premier, ar fi provenit din tabăra din PNL aliniată în spatele lui Rareș Bogdan. Meci intern sau nu, e clar că mania filajelor nu doar că nu s-a terminat în România, ba chiar abia se încinge și, spun anumite surse, vor urma multe surprize în perioada următoare.

Nici cei de la PSD n-au scăpat, apărând imagini și de la o petrecere la care a participat Claudiu Manda, soțul Olguței Vasilescu, dar nu putem să nu remarcăm că, în privința PSD, lucrurile s-au liniștit mult față de perioada când Victor Ponta nu putea face niciun pas, nici măcar în străinătate, fără să-i apară imediat pozele și notele de plată în presa din România sau când Manda și Olguța Vasilescu erau pozați tocmai în Cuba, în vacanța pe care o petreceau la un resort exclusivist.

Sau poate că imaginile cu PSD-iștii nu sunt ÎNCĂ utile, nu așa cum sunt cele din tabăra de dreapta, unde să nu uităm de celebra escapadă din Aruba a lui Dan Barna. Tot guri rele vorbesc prin târg despre o adevărată bază de date cu filaje, poze și chiar înregistrări, cu anumite personaje importante. O bază de date extrem de prețioasă mai ales că se apropie, cel puțin teoretic, vedem dacă ne lasă și pandemia, 2 rânduri de alegeri. Alte filaje, chermeze și relaxări la restaurante, însă, se lasă cu dosare penale. Cel mai recent exemplu: cazul directorului suspendat al Unifarm, Adrian Ionel, unul cu implicații, se pare, chiar mai spectaculoase decât a părut la prima vedere.

O bombă care a picat pe la mijlocul săptămânii: directorul unifarm, Adrian Ionel, a fost pus sub control judiciar de DNA, pentru 60 de zile, sub acuzațiile de luare de mită, abuz în serviciu, complicitate la trafic de influență, printre altele. Încă din comunicatul DNA, am aflat că presupusa mită de 760.000 de euro ar fi fost negociată la… un restaurant din București. Ulterior, pe surse, s-a aflat că restaurantul se numește Bârlogul Lupilor, unde Adrian Ionel ar fi negociat cu un intermediar șpaga de peste 1 milion de euro, mai precis 5.810.175 lei, după cum susține DNA, adică 18% din valoarea unui contract pentru echipamente de protecție, din care partea șefului Unifarm ar fi fost de 760 de mii de euro. Contractul, însă, înțelegem că a fost anulat, fiindcă, ne spune tot DNA, mita nu s-a dat. Apărătorul lui Adrian Ionel, însă, susține că din cauză că s-a constatat neconformitatea mărfii. Povestea, însă, devine tot mai picantă și cu personaje numai unul și unul. În afară de faptul că mai toată presa știa că i se pregătește ceva directorului Unifarm, inclusiv procurorul-șef DNA numai că nu a confirmat cu nume, prenume și CNP anchetarea sa.

Iar în presă s-a scris chiar, încă de la începutul lunii mai, că Adrian Ionel este filat nu de unul, ci de două! servicii de informații. Deci știa toată lumea, mai puțin directorul Unifarm care o ardea dezinhibat prin târg și negocia șpăgi, surpriză, la un restaurant care, de-a lungul timpului, a mai apărut și în alte dosare penale. A fost considerat, practic, locul favorit de chermeze pentru greii din așa-numitul Doi ș-un sfert. Fostul șef al DGIPI, Gelu Oltean, celebru deja după arestarea în dosarul Ayahuasca, ar fi avut, la Bârlogul Lupilor, întâlniri conspirative cu un fost senator, Marius Isăilă, pe care să-l ajute să afle dacă este filat de DNA și să-i urmărească unul dintre denunțători.

Audiat în dosar, Gelu Oltean a recunoscut că obișnuia să meargă la Bârlogul Lupilor dar a negat orice implicații penale ale acestor relaxări. Dosarul a fost închis, la fel și altul, tot de la DNA, celebru pentru implicarea fostului ministru de Interne, Petre Tobă, a 4 foști și șefi ai DIPI, Nicolae Gheorghe zis Geo, Rareş Văduva, Gelu Oltean, Nelu Zărnică, plus alţi 11 şefi de diviziuni şi sectoare din cadrul aceleiași direcții de informații, dosar în care procuroarea DNA, Florentina Mirică, vorbea despre chefuri ale greilor DIPI ținute la Bârlogul Lupilor dar și despre filaje informative. Ei, cu o asemenea reputație, Adrian Ionel, cu un masterat la Academia SRI, fix aici își găsește să negocieze o șpagă. Unii spun că tocmai asta îi dădea siguranță, noi zicem că trebuie să fii tâmpit să nu-ți pui problema că poți fi filat într-un astfel de loc și că oricând prietenii pot să se transforme în dușmani. Dar n-ar fi prima dată când persoanje de la nivel înalt din România se dovedesc a nu fi prea mintoși. Așadar, în locul care pare fi un adevărat studio de filaje și petreceri ale serviciilor, cu cine negociază șeful Unifarm? Iar povestea devine și mai spectaculoasă.

Pe surse, firma implicată în dosar ar fi B.S.G. Business Select SRL, în care, din 11 martie, în buza declanșării stării de urgență adică, asociată cu 60% devine o doamnă pe nume Simona Ciulavu, după cum dezvăluie Jurnalul, și care ar fi o prietenă apropiată, se pare chiar că intimă, a unui alt personaj interesant: Petru Pitcovici, fost ofițer la DGA, Direcția Generală Anticorupție adică, arestat în 2012 și condamnat la 2 ani de închisoare în dosarul magnatului Puiu Popoviciu, dar care a mai fost acuzat și de DIICOT pentru sprijinirea unei rețele de trafic de droguri din Olanda și Venezuela. Simona Ciulavu, însă, este motivul pentru care mulți spun că dosarul șefului Unifarm este o pisică arătată premierul Orban, și poate chiar mai mult decât un simplu avertisment.

Arestată, în 2006, într-un dosar al clanului Sportivilor și condamnată la 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendare pentru aderare la un grup infracțional organizat, inclusiv după această neplăcere, doamna Ciulavu a reușit să ocupe funcții interesante, mai ales în preajma lui Orban: consilier la Primăria Capitalei lucrând îndeaproape cu viceprimarul de atunci, Ludovic Orban, apoi, în iunie 2008, l-a urmat la Ministerul Transporturilor unde Orban a devenit ministru iar Simona Ciulavu consilier principal în cadrul Direcției de Monitorizare a Achizițiilor Publice. După plecarea lui Orban, a fost îndepărtată de următorul ministru, Radu Berceanu, care, în 2009, declara, pentru Mediafax, că Simona Ciulavu este o apropiată a lui Orban și că, "datorită acestei apropieri strânse și prietenii de nezdruncinat, a luat-o la Ministerul Transporturilor" și că "pentru că știa că are o serie de lucruri, i-a acceptat venirea fără cazier sau cu cazier nu știu cum, parțial color, pe proprie răspundere".

Declarație de care și-a amintit, în luna aprilie, și, surpriză, Rise Project, pentru care Ludovic Orban a declarat că nu o cunoaște personal pe Simona Ciulavu. Și ne-am obișnuit deja, mai ales după celebrul episod cu Dan Barna din campania electorală, ca articolele Rise Project să se lase și cu urmări, nu să fie ignorate ca alte multe anchete de presă. Și iată că și aceasta a avut. Apariția duo-ului Simona Ciulavu-Petru Pitcovici în această ecuație, însă, este chiar mai interesantă de atât. Fiindcă mai are o legătură cu Ludovic Orban și cu o chermeză filată și ajunsă în presă, prin persoana lui Nelu Iordache, celebrul fost rege al asfaltului căruia Orban, ca ministru al Transporturilor, i-a semnat contractul Transalpina. La anunțul controlului judiciar pentru șeful unifarm, a mai intrat în scenă un personaj colorat: fostul deputat PSD, Cristian Rizea, celebru mai degrabă pentru pozele făcute pe iaht, pe Coasta de Azur, alături de Elena Iftode, zisă Anaconda, general SRI, fosta șefă a Direcției de Securitate Economică din SRI.

Un revelion al bogaților, după cum a fost denumit de presă, cu invitați numai unul și unul, inclusiv Gigi Becali, un adevărat pol al fițelor în hotelul de 4 stele al unui milionar discret, Ștefan Țînț, cu afaceri în domeniul retailului de amenajări și care face eforturi mari să se țină departe de presă, inclusiv de topurile milionarilor deși se califică. În mod evident, un loc pe care participanții la petrecere l-au considerat perfect sigur. Iată, însă, că nu știi niciodată cine filmează, înregistrează sau pozează și unde ajung dovezile. Tot un restaurant, al unui cunoscut și frecventat hotel de lux din Capitală, ar fi fost locul celebrei stenograme care i-a adus la DNA, în pragul campaniei pentru prezidențialele din 2014, pe Viorel Hrebenciuc și pe Dan Șova, fost ministru dar și apropiat al lui Victor Ponta, candidat atunci la Președinție. Vineri ar fi avut loc întâlnirea cu celebra replică a lui Viorel Hrebenciuc pentru Dan Șova, "Boss, suntem beliți!", iar luni, pe 20 octombrie 2014, ambii erau chemați la DNA.

Descoperiți. Filaj la chermezele unor grei de la vârful puterii

Citește mai multe din Descoperiți
» Citește mai multe din Descoperiți
TOP articole