Antena 3 CNN Actualitate Locale Fiica unui bărbat decedat de Covid-19 la Suceava: ''Le-au dat ordine să îl ducă de la spital, direct la groapă!''

Fiica unui bărbat decedat de Covid-19 la Suceava: ''Le-au dat ordine să îl ducă de la spital, direct la groapă!''

1 minut de citit Publicat la 09:50 31 Mar 2020 Modificat la 09:50 31 Mar 2020

Bărbatul a ajuns la unitatea medicală acum zece zile pentru dializă. Starea lui de sănătate s-a degradat rapid, aşa că, de la centrul de dializă a fost transportat în spital, unde a şi murit.

Ieri, membri familiei au mers la morgă şi au găsit acolo imagini de coşmar: zeci de saci negri cu trupurile celor decedaţi.

''Să moară fără suflet pe acolo, chinuiţi şi nici măcar să se uite nimeni. I-au dat o hârtie în care spune că este infectat cu virusul ăsta, doar atât, deci niciun alt diagnostic, altceva absolut nimic.

Tatăl meu într-adevăr a avut insuficienţă renală, insuficienţă cardiacă, eu am fost în ţară la începutul lunii martie. Ei bine, el atunci şi-a revenit un pic, a intrat în dializă. De săptămâna trecută, de sâmbătă, mă gândesc că este 21 sâmbătă, avea dializă.

El trebuia să stea vreo patru ore la dializă din care ultima oră a fost sunată mama: ''Veniţi repede că se simte foarte rău şi cred că trebuie internat la spital''. Trei zile la care mama s-a rugat şi a sunat: ''Doamnă, spuneţi-mi, ce se întâmplă, este mort, este viu?'' La care spuneau că nu putem să vă spunem, la care i s-a spus: Cred că doarme, cred că are calmante''.

L-au pus în comă indusă, fără să anunţe familia. Deci mama s-a dus la vizită a rămas blocată. Lângă uşă, nu era nicio asistentă, nu era nimic.

A văzut patul gol. Eu cred că în spital s-a infectat. Acolo unde sunt medicii infectaţi. Le-au dat ordine să îl ducă de la spital direct la groapă! Şi să fie înmormântat foarte repede'', a povestit fiica bărbatului decedat la spitalul din Suceava.

Municipiul Suceava, dar și alte opt comune (Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci,  Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei), au intrat în carantină prin ordonanța militară 6 din 2020. Anunțul a fost făcut de ministrul de Interne, Marcel Vela.

Citiţi şi: Mărturii înfiorătoare din Spitalul Suceava: ”Este lăsat să moară de foame și sete!”

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole