Malia Obama, fiica cea mare a fostului lider american, a fost surprinsă în timp ce se săruta cu un adolescent, despre care se crede că ar fi noul ei iubit.
Tânăra de 19 ani a început să-și petreacă destul de mult timp în compania lui Rory Farquharson, un student la Harvard. Cei doi au luat parte la un meci de fotbal dintre echipa Universității Harvard și Yale.
Farquharson, tot în vârstă de 19 ani, este din Marea Britanie, unde a terminat cursurile la prestigioasa Rugby School. Acesta și-a reprezentat instituția de învățământ la golf și la un concurs de chimie, potrivit DailyMail.
Potrivit unei surse aproapiate celor doi, noul iubit al Maliei este foarte popular și totodată și foarte inteligent, ceea ce înseamnă că e foarte probabil să fie și pe placul lui Barack Obama.
Malia Obama a început și ea cursurile la Harvard în această toamnă, după un an în care a călătorit cât de mult a putut și a făcut practică la studioul de film Weinstein Company.