Antena 3 CNN Actualitate Locale Perversiuni sexuale cu copii de grădiniţă. Două minore au fost violate în scara unui bloc

Perversiuni sexuale cu copii de grădiniţă. Două minore au fost violate în scara unui bloc

1 minut de citit Publicat la 16:05 23 Mai 2016 Modificat la 16:05 23 Mai 2016

Un tânăr de 35 de ani a fost reţinut pentru abuzarea sexuală a unei minore de şase ani şi a unei copile de trei ani. Infracţiunile s-au petrecut în cartierul Micro V din Hunedoara, în scara unui bloc de locuinţe de pe Strada Independenţei, scrie Adevărul.

Poliţiştii l-au identificat pe suspect duminică. Bărbatul de 35 de ani a fost acuzat că a acostat şi ademenit o minoră în vârstă de trei ani în scara unui bloc de locuinţe de pe strada Independenţei, din municipiul Hunedoara, faţă de care a comis infracţiunea de coruperea sexuală a minorilor, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara. „Poliţiştii au mai stabilit că suspectul a acostat în acelaşi loc o minoră în vârstă de 6 ani,  asupra căreia a comis infracţiunea de viol.

În ambele situaţii, agresorul a oferit minorelor sume de bani pentru a nu povesti cele petrecute”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. Potrivit anchetatorilor, hunedoreanul va fi cercetat pentru viol şi corupere a sexuală a minorilor, ancheta vizând stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestuia.

„Suspectul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 ore şi depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Hunedoara, urmând să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă”, a declarat Bogdan Niţu.

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole