Antena 3 CNN Actualitate Social Fetiță de zece ani, în stare de gravă la spital, după ce mama ei a făcut dezinsecție împotriva puricilor

Fetiță de zece ani, în stare de gravă la spital, după ce mama ei a făcut dezinsecție împotriva puricilor

Vali Popovici
1 minut de citit Publicat la 11:22 24 Mai 2024 Modificat la 11:22 24 Mai 2024

Incidentul a avut loc miercuri seara, în localitatea Sadova, din județul Caraș Severin, în jurul orei 21.00, când la 112, mama unei fetița de 10 ani a sunat disperată cerând ajutorul pentru copila sa.

În cursul zilei, femeia care are trei copii, fata de 10 ani, un băiat de 12 ani și o fată de 15 ani, a făcut curățenie generală și a stropit prin casă cu o soluție specială, puternică, împotriva puricilor. Și hainele au fost stropite cu aceasta.

Mezinei i s-a făcut rău și a fost transportată de către un echipaj SMURD la spitalul din Caransebeș. După ce medicii au văzut starea ei, a fost trimisă imediat la spitalul din Timișoara, unde se află și în acest moment la secția de reanimare. Medicii de acolo caută un medicament special care se aplică în asemenea cazuri.

Și băiatul a început să se simtă rău, în cursul dimineții de ieri și a fost transportat la spitalul Caransebeș unde a fost internat la secția de Pediatrie. I s-a făcut tratamentul adecvat iar medicul care s-a ocupat de acest caz a spus că tânărul va fi externat astăzi într-o stare bună.

Poliția a început cercetările pentru a se stabili exact ce s-a întâmplat. La acestă anchetă participă și cei de la Protecția Copilului pentru a stabili ce s-a întâmplat.
 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole