Antena 3 CNN Actualitate Locale O fetiță de șase ani a fost mușcată de câine în timp ce a mers cu părinții la niște prieteni

O fetiță de șase ani a fost mușcată de câine în timp ce a mers cu părinții la niște prieteni

Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 22:12 21 Iun 2023 Modificat la 10:31 23 Iun 2023

Aflată împreună cu părinții săi în vizită la niște prieteni, o fetiță în vârstă de doar șase ani, din Pitești a fost mușcată de un câine.

"În seara zilei de 21 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că o minoră de 6 ani ar fi suferit leziuni după ce a fost mușcată de un câine, fiind necesar transportul acesteia la spital pentru îngrijiri”, a anunțat Inspectoratul Poliției Județene Argeș.

Polițiștii au stabilit că fetiți se afla în vizită, împreună cu părinții, la cunoștințe, aceasta fiind mușcată de câinele deținut de persoanele la care se aflau în vizită.

„Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun”, se arată în finalul comunicatului, potrivit Mediafax.

Citește și: Un bărbat a fost mușcat de un câine maidanez, în timp ce se afla în concediu, într-o stațiune balneară din Mehedinți

Etichete: Pitești
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole