Antena 3 CNN Actualitate Locale Fetiţă din Roman, furată de un tânăr de pe bicicleta unui bărbat cu care şi-a dat întâlnire pe internet

Fetiţă din Roman, furată de un tânăr de pe bicicleta unui bărbat cu care şi-a dat întâlnire pe internet

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 20:10 06 Iul 2021 Modificat la 20:13 06 Iul 2021

Fetiţa din Roman şi-ar fi dat întâlnire cu un bărbat în vârstă de 40 de ani, în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar atunci când s-a întâmplat totul, cei doi se întorceau către Roman, acolo unde locuieşte fetiţa, pe o bicicletă.

După presupusa întâlnire, bărbatul a urcat-o pe fetiţă pe bicicletă şi a încercat să o ducă acasă, în Roman.

Pe drum însă, cei doi s-au întâlnit cu un tânăr în vârstă de 20 de ani.

Acesta din urmă ar fi furat-o pe fetiţă de pe bicicletă şi a dus-o pe malul râului Siret, acolo unde ar fi batjocorit-o.

Bărbatul de 40 de ani a sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj al Poliţiei.

În scurt timp, poliţiştii au reuşit să îi găsească pe fetiţă, dar şi pe tânărul de 20 de ani.

Copila le-ar fi declarat agenţilor că tânărul şi-a bătut joc de ea, motiv pentru care atât suspectul, cât şi bărbatul care o ducea pe copilă acasă au fost duşi la audieri.

Cel mai probabil, atât tânărul cât și bărbatul de 40 de ani vor fi cercetați de polițiști, notează stiri-neamt.ro.

Etichete: roman Neamţ
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole