Antena 3 CNN Actualitate Fetiţa de două luni, rănită grav cu o foarfecă în cap de sora sa a murit la spital

Fetiţa de două luni, rănită grav cu o foarfecă în cap de sora sa a murit la spital

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 21:07 03 Noi 2022 Modificat la 23:08 03 Noi 2022

Reamintim că o fetiță de o lună și jumătate din Vrancea a ajuns, în urmă cu trei zile, la spital în stare gravă cu o rană profundă la cap după ce sora ei s-a jucat cu o foarfecă.

Mama fetelor le-a declarat polițiștilor că se afla în cameră cu cele două fiice și, într-o fracțiune de secundă, s-ar fi întâmplat nenorocirea, fetița de 2 luni ajungând cu foarfeca înfiptă în cap.

Copila a fost adusă de mama sa la Unitatea de Primiri Urgențe, fiind apoi transferată imediat la ATI. Ulterior, după mai multe investigații bebeluşul a ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti.

Din păcate, în această seară micuţa a intrat în stop cardio respirator şi nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare, medicii de la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti declarându-i decesul.

O fetită de un an s-a jucat cu o foarfecă, rănindu-și grav sora mai mică. Copila a ajuns în comă la spital

”La data de 31 octombrie .a.c., în jurul orei 23.00, am fost sesizați de către o unitate medicală cu privire la faptul că în jurul orei 22.00 a fost internată o femeie, în vârstă de 33 de ani, împreună cu fiica sa, de aproximativ 2 luni, care prezintă leziuni la nivelul capului.

Din primele verificări efectuate de polițiști rezultă faptul că fetița ar fi fost înțepată cu o foarfecă, în zona capului, de către sora sa, în vârstă de 1 an și 2 luni.

În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă”, potrivit IPJ Vrancea.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole