Antena 3 CNN Actualitate O fetiță din Ploiești, la un pas să fie răpită în plină stradă! A fost salvată în ultima clipă

O fetiță din Ploiești, la un pas să fie răpită în plină stradă! A fost salvată în ultima clipă

Cristi Georgescu
<1 minut de citit Publicat la 08:07 13 Iul 2023 Modificat la 08:40 13 Iul 2023

Totul s-a întâmplat miercuri după amiază, pe o alee de promenadă din zona centrală a orașului Ploiești, care de altfel este intens circulată.

Martorii povestesc că bărbatul de 77 de ani ar fi intrat în vorbă cu o fetiță de 12 ani care se juca în zonă împreună cu alți prieteni.

La un moment dat, bărbatul ar fi cumpărat o cafea de la un magazin, iar cu restul de 4 lei ar fi încercat să o ademenească pe cea mică.

Tot martorii spun că bătrânul a și pus mâna pe fetiță, a încercat să o sărute cu forța iar mai apoi a intenționat chiar să o ducă în mașina sa. Acela a fost momentul în care copilul s-a speriat de gestul bărbatului și a început să țipe cât au ținut-o puterile.

Un echipaj al poliției locale aflate în zonă a alergat imediat după bărbat și l-a încătușat. Ulterior a fost solicitat sprijinul poliției care l-a dus la secție pentru audieri.

De necrezut este faptul că, în fața anchetatorilor, bărbatul și-a recunoscut fapta.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru agresiune sexuală.

Etichete: Ploiești agresiune
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole