Antena 3 CNN Actualitate Locale Fetiță de doar nouă ani, găsită moartă într-un apartament din Galați! Micuța avea urme de violență extremă pe corp

Fetiță de doar nouă ani, găsită moartă într-un apartament din Galați! Micuța avea urme de violență extremă pe corp

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:37 31 Ian 2024 Modificat la 12:43 31 Ian 2024

Fetița de nouă ani a fost găsită decedată în apartamentul în care locuia alături de cei doi frați și de mama ei, în dimineața aceasta.

Corpul micuței prezenta urme evidente de violență, sugestive pentru o agresiune brutală.

Echipajul de salvare de la SMURD a intervenit prompt, însă nu a putut face nimic mai mult decât să constate decesul acesteia. 

Autoritățile au demarat o anchetă amănunțită pentru a clarifica circumstanțele exacte în care a survenit tragedia.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a inițiat un dosar penal pentru omor calificat, în căutarea răspunsurilor legate de evenimentul șocant.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, mama ei ar fi fost cea care a bătut-o pe micuță seara trecută, după care i-ar fi administrat patru aspirine, despre care nu se știe, în acest moment, cu ce scop.

Dimineață, când a văzut că fetița nu mai respiră, femeia a sunat la 112. 

Aceasta se află acum în custodia Poliției. 

O vecină a povestit că femeia stătea cu chirie în apartament.

”Sunt chiriași. Ceea ce știu este că au făcut un botez, după aceea o cununie civilă, și astăzi, când am venit eu la ora 7:00, una dintre doamne a urcat odată cu mine. 

La puțin timp am auzit gălăgie și am crezut că se ceartă, dar de fapt probabil că fetița leșinase și s-au impacientat, și cred că au sunat la 112, pentru că la 10 minute a venit SMURD-ul, cu două echipaje. 

Am intrat și eu puțin în apartament, fetița era în pat, în sufragerie, întinsă, îmbrăcată, doamna de la SMURD a coborât-o din pat, i-a făcut resuscitare.

Era și o doamnă mai în vârstă decât celelalte, cred că era bunica, ce țipa la una dintre femei: ”De ce ai bătut-o? De ce ai bătut-o? Numai pe ea o băteai mereu!”, povestește femeia.

Femeia susține că, seara trecută, fiica ei a auzit țipete și uși trântite din apartamentul în care micuța și-a găsit sfârșitul.

În cazul în care aveți cunoștință despre un caz de abuz asupra unui minor, puteți anunța acest lucru la Telefonul Copilului 116111, linia europeană de asistență pentru Copii.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole