Antena 3 CNN Actualitate Locale O fetiță de 8 ani, dispărută vineri seară, a fost găsită moartă într-o lizieră de salcâmi, la Botoşani

O fetiță de 8 ani, dispărută vineri seară, a fost găsită moartă într-o lizieră de salcâmi, la Botoşani

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 08:22 25 Mai 2024 Modificat la 08:54 25 Mai 2024

Vineri seara, polițiștii botoșăneni anunțau că sunt în căutarea unei fetițe de 8 ani, din satul Jijia, comuna Albești, care în jurul orei 20.00 a plecat de acasă pentru a merge la o rudă, care locuiește în apropiere.

Chică Roșa Maria Silvia nu a mai revenit acasă, iar familia a alertat autoritățile locale.

Mai târziu, în noapte, fetița a fost găsită moartă. Aceasta se afla la marginea localității de domiciliu, într-o lizieră de salcâmi.

Se presupune că a fost ucisă, iar peste o sută de persoane caută suspectul.

”Sunt desfășurate activități specifice pentru identificarea autorului, fiind angrenate peste 100 de forțe de ordine, polițiștii, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră. Beneficem, de asemenea, de sprijinul jandarmilor din Suceava și a polițiștilor din cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale Suceava.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani”, informează Poliția Botoșani, notează Mediafax.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole