Antena 3 CNN Actualitate Fetiță de 12 ani, în stare gravă după ce s-a lovit la cap, la școala din Sângeorz-Băi. "A fost împinsă de un coleg și a căzut"

Fetiță de 12 ani, în stare gravă după ce s-a lovit la cap, la școala din Sângeorz-Băi. "A fost împinsă de un coleg și a căzut"

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 16:52 31 Mar 2021 Modificat la 17:26 31 Mar 2021

Echipajele medicale SAJ ajunse la locul solicitării, au găsit fetiță de 12 ani inconștientă, cu un traumatism cranian grav și în episoade de convulsii repetate. Fetiță a fost stabilizată și se așteaptă elicopterul SMURD, pentru a putea fi trimisă la o clinică de specialitate.

Mihai Mureșan, inspector-țef la Inspectoratul Județean Bistrița, a oferit detalii în exclusivitate la Antena 3.

"În urma discuției pe care am avut-o cu directorul școlii, mi s-a relatat că, în pauză, fetița a urcat de la parter la etajul întâi și acolo ar fi luat o pensulă pentru pictat cu acuarele și ar fi murdărit tricoul unui băiat. Și pe față i-ar fi dat cu pensula respectivă, evident în joacă. Băiatul a ripostat, a împins-o pe fată, și ea s-a dezechilibrat și a căzut. S-a lovit la cap.

Din relatarea directoarei ei au anunțat imediat SMURD, deși mama fetei le-a spus să nu cheme salvare, pentru că fața are probleme anterioare. Fata ar avea și alt gen de probleme. Nu pot să le numesc, că nefiind cadru de specialitate, n-aș vrea să spun.

A venit salvarea, au văzut-o pe fată. Fata între timp și-a revenit, a discutat cu ea personalul de la salvare, este conștientă. Este în regulă, cel puțin aparent. A fost preluată și dusă la un control de specialitate."

La fața locului s-a deplasat un echipaj cu asistent medical de la Maieru, un echipaj cu medic din Bistrița și a fost solicitat și elicopterul SMURD.

Martorii spun că fata s-ar fi jucat în curtea școlii, cu mai mulți copii, înainte de a se lansa apelul la 112, dar încă nu se cunosc detaliile accidentului.

Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Bistrița Năsăud a confirmat, pentru Antena 3, ca Politța a declanșat deja o anchetă în acest caz.

"Nu se știe ce s-a întâmplat. Lăsăm să se desfășoare ancheta din cadrul poliției. Cert este faptul că, văzând starea gravă a fetiței, echipajul medical a cerut elicopterul SMURD de la baza aeriană Jibou. Acesta a preluat fetița, tot în stare de inconștiență, și a fost transportată către o clinică de specialitate din Târgu Mureș. Este în drum spre spital."

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole