Antena 3 CNN Life Travel Festivalurile verii pe insula Gran Canaria

Festivalurile verii pe insula Gran Canaria

1 minut de citit Publicat la 13:07 12 Mai 2017 Modificat la 13:07 12 Mai 2017
Un sejur estival în Gran Canaria trebuie să includă pe lângă relaxarea la plajă sau vizitarea marilor atracții, și participarea la diversele activități culturale și tradiționale care au loc aici, fiind un mod excelent prin care poți descoperi insula din Oceanul Atlantic.

Participă la festa și carnavaluri!

Chiar dacă cel mai important dintre carnavalurile organizate în Gran Canaria, se desfășoară în luna martie, în capitala Las Palmas, pe tot parcursul verii au loc o mulțime de festa și evenimente locale care sunt un magnet pentru petrecăreții din toată lumea.

La finalul lunii mai are loc evenimentul intitulat ”Día de Canarias”, celebrat prin concerte în aer liber, dansuri locale, focuri de tabără în satele pitorești și piețe cu bunătăți locale.

La deschiderea oficială a sezonului de vară, în primele zile ale lunii iunie se desfășoară ”Corpus Christi”, un fel de procesiune religioasă care are loc în capitala Las Palmas. Străzile orașului sunt decorate cu imense covoare realizate în totalitate din flori colorate și parfumate, dar și decorațiuni interesante din plante, la care participă numeroși concurenți din toate satele insulei.

Procesiuni religioase fascinante

În iulie are loc unul dintre cele mai mari festivaluri din Gran Canaria, ce se desfășoară cu precădere atât în Las Palmas, cât și în stațiuni frecventate de turiști precum Barrio de la Isleta, Las Palmas, Puerto Mogán sau Arguineguín.

”Fiesta del Carmen” este un festival închinat patroanei pescarilor Virgen del Carmen. O statuie ce o înfățișează pe sfântă este pusă într-o barcă din lemn, urmată de alte ambarcațiuni principale, pentru un tur pe mare plin de însemnătate religioasă. După ce primesc binecuvântarea de la Fecioară, pe mare, pescarii se reîntorc în orașe și petrec pe ritmuri tradiționale.

Dacă vrei să participi la dansul ploii, poți fi martorul celui mai spectaculos astfel de eveniment din Europa, care se organizează în luna august. ”Bajada de la Rama” este o tradiție păstradă din perioada aborigenilor guanche și are loc în mica așezare Agaete.

 

De Mădălina Isar

Oferte de vacanta Sejur Gran Canaria

Hotel Bungalow Capri – tarife de la 511,50 euro/persoana, 7 nopti de cazare fara masa, transport avion, transfer aeroport-hotel-aeroport, asistenta turistica. *Oferta Speciala! Detalii pe www.christiantour.ro, sau la telefon 021.270.00.99.

Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole