Antena 3 CNN Formula 1 Ferrari dă încă o lovitură echipei Mercedes şi caută victoria în Marele Premiu de la Imola

Ferrari dă încă o lovitură echipei Mercedes şi caută victoria în Marele Premiu de la Imola

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:21 15 Mai 2024 Modificat la 09:21 15 Mai 2024

Ferrari a anunţat recrutarea inginerului francez Loic Serra şi a fostului pilot belgian Jérôme d'Ambrosio de la Mercedes. Cei doi vor ajunge la echipa italiană la 1 octombrie.

Primul va fi responsabil de ingineria performanţelor şasiului, iar cel de-al doilea va deveni director adjunct al echipei şi, în acelaşi timp, va conduce Scuderia Ferrari Driver Academy, programul companiei pentru tinerii piloţi.

Mai mult, italienii speră acum să îl atragă și pe Adrian Newey, cel mai de succes inginer din istoria Formulei 1. Britanicul în vârstă de 65 de ani a anunţat că va părăsi Red Bull la începutul anului 2025, după aproape 20 de ani petrecuţi la echipa austriacă, cu care a câştigat şapte titluri la piloţi şi şase la constructori.

Și Mercedes își face planuri mari pentru sezonul viitor. Unul dintre piloții cu care echipa germană va concura în 2025 ar putea fi chiar fiul lui Michael Schumacher, Mick. Acesta este în acest moment pilot de rezervă la Mercedes după ce a fost concediat de Haas. Nemţii îl vor lua în considerare dacă nu vor reuşi să-l aducă pe Verstappen. Pe urmașul marelui Schumacher îl vor şi cei de la Alpine.

Dacă rivalele își fac strategiile pentru următoarea stagiune, liderul la zi în Formula 1, Red Bull, s-a luat la întrecere cu un jucător de fotbal american. Sprintul a fost câștigat fără emoții de monopostul austriecilor.

Spectacolul Formula 1 continuă şi în acest weekend în universul Antena. Următoarea etapă, cea de la Imola, va fi între 17 şi 19 mai.

Sâmbătă, de la ora 16:45, vor avea loc calificările Marelui Premiu al regiunii Emilia-Romagna, pe Antena 3 CNN, iar duminică, de la 15:45 va avea loc marea cursă de la Imola, în direct pe Antena 1.

Citește mai multe din Formula 1
» Citește mai multe din Formula 1
TOP articole