Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Fermierii trag linie după un an agricol dezastruos. Profit zero, datorii enorme

Fermierii trag linie după un an agricol dezastruos. Profit zero, datorii enorme

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 20:13 14 Oct 2022 Modificat la 20:13 14 Oct 2022

Pentru micii fermieri, anul agricol 2022 a fost unul care i-a adus in pragul falimentului. Ce au scos din recolta de vara, dau acum pe insamantarea de toamna.

"Şi acum mai datorez pentru imputurile de la îngrășăminte chimice 8.000 de lei. Deși pământul a fost foarte uscat, cu mare greutate am putut să facem arăturile de bună calitate, cu un consum mai mare de motorină. Ne-am făcut datoria până acum, am introdus sămânţa în pământ", spune Vasile Neagoe, agricultor.

Pentru fermierii mari, situatia este şi mai grea. Aceștia au investit bani în tehnologie şi acum, după un an agricol dezastruos, se vad puși în situația în care să apeleze chiar şi la credite.

Piaţa grâului românesc s-a blocat după ce campania de recoltat s-a încheiat, iar fermierii refuză să vândă producţia aşteptând creşterea preţurilor. Asta, chiar dacă sunt nevoiţi să plătească depozitarea, şi aceasta mult mai costisitoare anul acesta.

 

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole