Antena 3 CNN Economic Fermierii români vor primi 12 euro pe hectar în 2023. Cine beneficiază de subvenție

Fermierii români vor primi 12 euro pe hectar în 2023. Cine beneficiază de subvenție

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 14:33 02 Ian 2023 Modificat la 14:33 02 Ian 2023

Odată cu intrarea în anul 2023, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR)  implementează Planul Național Strategic (PNS) 2023-2027. În cadrul acestui plan este cuprinsă și intervenția DR-10 – Zone afectate de constrângeri naturale semnificative, care vine cu o subvenție suplimentară acordată în anumite condiții.

”Sprijinul din cadrul acestei intervenții se acordă anual per hectar de suprafață agricolă și urmărește o compensare pentru fermieri, în întregime sau parțial, pentru costurile suplimentare și pentru pierderile de venit aferente constrângerilor naturale sau altor constrângeri specifice din zona în cauză, diminuându-se în acest fel riscul de abandon al activităților agricole.

În plus, sprijinul pentru intervenție va încuraja continuarea activităților agricole în aceste zone, împreună cu respectarea standardelor de condiționalitate”, informează Ministerul Agriculturii.

Din anul 2023, pentru zonele care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative, un număr de 723 localități au fost incluse în această categorie, totalizând o suprafață agricolă de 4.047.790,65 ha. ”Pentru un număr de 79 localități au fost depășite constrângerile naturale cu ajutorul unor investiții în domeniul irigațiilor sau prin activitate economică având o suprafață agricolă exclusă de 548.163,21 ha”, mai spun reprezentanții MADR.

Ce fermieri pot beneficia de subvenție în 2023

Potrivit PNS, fiind vorba de o plată compensatorie, sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei măsuri are o intensitate de 100%. Cu scopul asigurării resurselor financiare necesare pentru implementarea intervenției ANC-SEMN, începând cu anul 2023, pentru zonele care se confruntă cu alte constrângeri naturale semnificative nivelul plății compensatorii este de 12 euro/ha/an.

În afară de zona montană, există alte zone ce sunt caracterizate în principal de o productivitate scăzută datorită acțiunii factorilor naturali restrictivi. În România, factorul biofizic principal care conduce la apariția zonelor cu constrângeri naturale este cel climatic, legat de apariția secetei.

De asemenea, există alte zone caracterizate de o serie de particularități edafice (soluri argiloase sau nisipoase – care conduc fie la stagnarea apei, fie la un drenaj foarte rapid al acesteia), climatice (temperaturi scăzute), etc.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole