Fermierii spun că deşi producţia a fost extrem de mică, nici măcar pe aceasta nu o pot vinde din cauza acordului nerespectat între România şi Ucraina care presupune că cerealele din ţara lovită de război ar trebui să treacă doar în tranzit, nicidecum să fie comercializate.
Fermierii români estimau că ar fi nevoie de un ajutor de 200 de milioane euro pentru a-şi acoperi pagubele. În tot acest timp, agricultorii din Polonia primesc 30 de milioane de euro din partea statului, iar cei din Bulgaria 16 milioane.
Fermierii români avertizează că vor falimenta dacă nu-și vând produsele, iar suma de 10 milioane de euro propusă a fi alocată României din rezerva de criză a UE este extrem de mica în comparaţie cu pierderile suferite.
Fermierii de plâng că stau cu magaziile pline în vreme ce piaţa românească a fost invadată ce cereale din Ucraina. Alţii au vândut produsele în pierdere doar pentru a limita proporţiile dezastrului.
Citiţi şi: Eşec al ministrului Petre Daea la negocieri. Bani puţini pentru fermierii români
În urmă cu scurt timp, ministrul agriculturii, Patre Daea, a venit cu explicaţii pe acest subiect.
Petre Daea a anunțat că solicită recalcularea sumei alocate României de UE pentru fermierii afectați de criza economică și de războiul din Ucraina.
Discuțiile au apărut după ce României i-a fost repartizată de către UE o sumă insuficientă pentru acoperirea pierderilor suferite de fermierii români în urma războiului din Ucraina.
Vezi şi: Surse: Petre Daea ar putea fi schimbat de la Ministerul Agriculturii
Petre Daea a anunțat că decizia aparține Comisiei Europene și că partea română solicită recalcularea ajutorului. "Decizia privind suma a fost luată în cadrul Comisiei", a spus Petre Daea în timpul unei conferințe de presă.
Ministrul Agriculturii nu are de gând să demisioneze și anunță că vrea să plece în teritoriu ca să verifice sistemul de irigații.
"Am făcut tot timpul ceea ce a trebuit pentru ţară, am făcut tot timpul ce trebuie pentru fermieri", a afirmat Petre Daea, marţi, într-o conferinţă de presă
Unul dintre cei mai mari agricultori din vestul ţării, Dimitrie Muscă, a vorbit la Antena 3 CNN despre datoriile fermierilor.
Fermierii acuză Guvernul că nu a făcut nimic să-i sprijine.