Antena 3 CNN Actualitate Inedit Locul din România în care a fost deschis primul automat de cartofi. Un fermier şi-a pus aparatul lângă casă

Locul din România în care a fost deschis primul automat de cartofi. Un fermier şi-a pus aparatul lângă casă

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 13:45 04 Feb 2024 Modificat la 13:45 04 Feb 2024

Potrivit fermierului Jaroslav Zetocha, automatul este practic un ansamblu compus dintr-un terminal de plată, unde se poate plăti cash sau cu card, și din mai multe boxuri/compartimente grupate, unde se pun produsele pentru vânzare. Partea din față a boxului este din policarbonat. Cumpărătorul vede ceea ce cumpără și, în același timp, oferă rezistență și durabilitate.

După selectarea numărului care apare pe box, cumpărătorul își alege modalitatea de plată (cash/card), achită produsul, iar după ce plata este acceptată, lumina interioară se stinge, ușa se deschide și produsul se poate ridica.

"Investiția este compusă din automatul cu 36 de compartimente, căsuța din lemn, cât și amenajarea unei parcări. În total, estimez că am investit suma de aproximativ 15.000 de euro", povestește fermierul, potrivit transilvaniabusiness.ro.

Citeşte şiCând se pune sare pe cartofii prăjiți. Secretul cartofilor aurii și crocanți de la restaurant

Fermierul Jaroslav Zetocha este din Șinteu, județul Bihor. Bărbatul spune că automatul de cartofi deschis de el, lângă locuinţa sa, este primul de acest fel din România.

"În ultima perioadă s-au schimbat foarte mult obiceiurile cumpărătorilor. Dacă mai demult venea lumea și își cumpăra cartofii toamna pe întreg sezonul de iarnă, acum, oarecum s-a obișnuit cu moda aceasta de la supermarket. Își cumpără o cantitate mică, pentru o săptămână două, cât să-i ajungă. Și vă dați seama, tu ca fermier, rămâi ocupat toată ziua cu vânzarea, în loc sa te ocupi cu munca la câmp", a povestit Jaroslav Zetocha.

La o vizită în Austria, a dat peste un fermier care avea instalate astfel de automate în mai multe locații. Fermierul român a găsit distribuitor local în România de unde a și achiziționat automatul.

Și-a construit o căsuță de lemn, a instalat-o lângă casă, aproape de drumul național care trece prin localitate și a început să-și vândă produsele.

Vezi şiLista alimentelor cu preț plafonat în România a fost actualizată! S-au adăugat noi produse, iar altele au fost scoase

Lista cu produse agricole şi alimentare care vor avea încă două luni adaos comercial plafonat cuprinde următoarele produse:

pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialităţi; lapte de vacă de consum 1 litru, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT; brânză telemea de vacă vrac; iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame; făină albă de grâu "000" până la 1 kg; mălai până la 1 kg; ouă de găină calibrul M; ulei de floarea-soarelui până la 2 litri; carne proaspătă pui (carne pui, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os şi aripi de pui, varianta standard); carne proaspătă porc (carne porc, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: carne porc lucru, pulpă porc cu os şi fără os, spată de porc); legume proaspete vrac (ceea ce înseamnă: roşii, ceapă, castraveţi, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca şi ardei capia, usturoi); fructe proaspete vrac (ceea ce înseamnă mere roşii şi mere golden, prune, pere, struguri de masă); cartofi proaspeţi albi vrac; zahăr alb tos până la 1 kg; smântână - 12% grăsime; unt până la 250 grame; magiun până la 350 grame.

Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole