Antena 3 CNN Actualitate Locale Ferme marine cu midii și stridii franțuzești în Marea Neagră. România vrea să intre pe o piață dominată până acum de Turcia și Bulgaria

Ferme marine cu midii și stridii franțuzești în Marea Neagră. România vrea să intre pe o piață dominată până acum de Turcia și Bulgaria

de Georgiana Marina    |   

România ar putea avea ferme marine cu midii, stridii și specii de pești din Marea Mediterană. Apele Române au anunțat deschiderea licitației pentru 28 de perimetre în largul Mării Negre, iar biologii din Constanța au montat deja primele cuști cu stridii franțuzești, în larg. La vecinii bulgari producția de midii și stridii funcționează de peste 20 de ani și depășește mii de tone anual. 

Biologii au aclimatizat stridiile în laborator înainte de a le aduce în larg. Mai apoi le-au împărțit în cuști de plastic și le-au eliberat în Marea Neagră.

Victor Niță, biolog: "Această tehnologie cu cuștile noi de proveniență Noua Zeelandă este pentru prima dată testată în România și în bazinul Mării Negre. Stridiile, de asemenea stridia japoneză, este de proveniență Italia. O vom testa în condițiile litoralului nostru cu succes".

La trei km distanță de litoral, primele cuști cu astfel de stridii au fost deja scufundate. Cercetătorii le vor verifica starea în fiecare lună, pentru a se asigura că scoicile s-au adaptat la condițiile din Marea Neagră.

Leonardo Aguiari, specialist în acvacultură: "Este o specie care s-a născut în Franța în martie 2024 și au ajuns în Italia când aveau dimensiunea de un milimetru. Au ajuns la această dimensiune în câteva luni. Dacă condițiile din Marea Neagră vor fi bune si potrivite pentru această specie, probabil într-un an vor fi bune de mâncat."

Investitorii se pregătesc deja pentru de amenajări subacvatice.

Mirică Crivăţ, investitor: "După 2016, s-au demarat un program și un proiect cu institutul și cu toți cei abilități să creeze un cadru legal cât mai aproape de adevăr. Este singura activitate de acvacultură marină la Marea Neagră, la litoralul românesc al Mării Negre. Și suntem ultima țară care facem așa ceva. Probabil calitatea gustativă a lor va fi mai bună decât cea din Italia, e testată de mine 20 de ani".

Cei mai mari producători de midii și stridii de la Marea Neagră sunt Turcia, Bulgaria, Rusia și Georgia.  

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile