Antena 3 CNN Actualitate Locale Ancheta privind dispariția fiolelor de Fentanil de la spitalul din Brașov, fără răspuns. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat

Ancheta privind dispariția fiolelor de Fentanil de la spitalul din Brașov, fără răspuns. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 09:48 26 Feb 2024 Modificat la 09:48 26 Feb 2024

Anchetatorii încearcă să afle adevărul în cazul dispariției celor zece fiole de Fentanil din Spitalul Clinic Județean de Urgență din Brașov. La acest moment, ei trebuie să stabilească când și cum au dispărut aceste zece fiole.

Predarea fiolelor din seiful de la terapie intensivă  se face pe baza unui proces verbal, însă acest lucru avea loc doar scriptic, de fapt, nimeni nu a numărat acele fiole, astfel că procurorii trebuie să stabilească momentul în care acestea au fost văzute ultima oară. 

Când unul dintre angajați a vrut să verifice și fizic aceste fiole, nu doar scriptic, a aflat că nu mai sunt la locul lor. În acest caz sunt audiate foarte multe persoane care aveau acces direct la aceste fiole.

De asemenea, sunt vizualizate și camerele de supraveghere.  Nu este exclusă nici varianta în care a existat lipsa vigilenței a celor care lucrau cu aceste fiole. Este posibil ca ele să fi fost pierdute în timpul proceselor de administrare.

Toate variantele sunt luate în calcul, dar până se va face lumină, va mai dura un timp. 

Reamintim faptul că la data de 14 februarie, zece fiole care conțin Fentanil, un drog de 100 de ori mai puternic decât morfina, au dispărut din seiful Spitalului Județean.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole