Antena 3 CNN Actualitate Fenomene meteo extreme anunțate de meteorologi

Fenomene meteo extreme anunțate de meteorologi

Meteorologii au emis, vineri, o nouă serie de atenţionări nowcasting Cod Galben de fenomene meteo extreme, valabilă în mai multe judeţe din Moldova, Transilvania şi Muntenia, în următoarea oră, scrie Agerpres.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 17,00, în sud-estul judeţului Botoşani (zona delimitată de localităţile Ştefăneşti, Româneşti, Albeşti, Todireni, Răuşeni şi Prăjeni), în nordul judeţului Iaşi (mai ales în localităţile Plugari, Şipote, Balş, Cotnari, Hârlău şi Deleni), în zona de munte a judeţelor Neamţ şi Bacău, respectiv local în estul judeţului Harghita (în aria delimitată de localităţile Lupeni, Dealu, Odorheiu Secuiesc, Mărtiniş, Ulieş, Dârjiu, Porumbeşti, Cristuru Secuiesc şi Şimoneşti) se vor semnala: grindină de mici dimensiuni, averse ce vor atinge şi depăşi local 20 - 25 l/mp, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. 

De asemenea, până la ora 17,30, local în judeţele Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi sunt prognozate descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină de mici dimensiuni şi cantităţi de apă ce vor cumula până la 25 l/mp. 

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore, precizează ANM.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Un paradis turistic din Italia este nevoit să refuze turiști pentru că nu mai are apă