Antena 3 CNN Life Știinţă Fenomen bizar în Antarctica. Cel mai mare aisberg din lume a rămas blocat în același loc de luni de zile și se rotește încontinuu

Fenomen bizar în Antarctica. Cel mai mare aisberg din lume a rămas blocat în același loc de luni de zile și se rotește încontinuu

Bianca Chirilă
2 minute de citit Publicat la 07:00 05 Aug 2024 Modificat la 09:16 05 Aug 2024

Cel mai mare aisberg din lume, A23a, a rămas blocat în același loc timp de luni de zile chiar la nord de Antarctica și se rotește încontinuu, când, de fapt, ar trebui să se deplaseze împreună cu cel mai puternic curent oceanic de pe Pământ, transmite BBC.

Oamenii de știință spun că blocul înghețat, care este de două ori mai mare decât Londra, a rămas blocat deasupra unui uriaș cilindru de apă, care se rotește.

Este un fenomen pe care oceanografii îl numesc Taylor Column și este posibil să dureze ani de zile.

„De obicei, te gândești la aisberguri ca fiind lucruri trecătoare. Se fragmentează și se topesc. Dar nu și acesta. A23a este aisbergul care pur și simplu refuză să moară”, a declarat un expert.

Timp de trei decenii a fost o „insulă de gheață”

Longevitatea aisbergului este bine documentată. S-a desprins de coasta Antarcticii în 1986, dar apoi aproape imediat a rămas blocat în noroiul de pe fundul Mării Weddell. Timp de trei decenii a fost o „insulă de gheață”. Nu s-a mișcat. Abia în 2020 a început să se îndrepte, încet la început, spre nord și spre ape mai calde.

La începutul lunii aprilie a acestui an, A23a a intrat în Curentul Circumpolar Antarctic (ACC), o forță care mișcă de o sută de ori mai multă apă pe glob decât toate râurile Pământului la un loc. Astfel, aisbergul ar fi trebuit să ajungă în Atlanticul de Sud. În schimb, A23a nu a ajuns nicăieri. Rămâne pe loc chiar la nord de Insulele Orkney de Sud, mișcându-se în sensul invers acelor de ceasornic cu aproximativ 15 grade pe zi. Și atâta timp cât face acest lucru, degradarea și eventuala sa dispariție vor întârzia.

A23a a fost oprit de un tip de vortex descris pentru prima dată în anii 1920 de fizicianul Sir G.I. (Geoffrey Ingram) Taylor, un pionier în domeniul dinamicii fluidelor. Profesorul a explicat cum un curent care întâlnește un obstacol pe fundul mării poate, în circumstanțele potrivite, să se separe în două fluxuri distincte, generând o masă de apă care se rotește pe toată adâncimea.

În acest caz, obstacolul este o denivelare de 100 km lățime pe fundul oceanului, cunoscută sub numele de Pirie Bank. Vortexul se află deasupra și, deocamdată, A23a este prizonierul său.

„Oceanul este plin de surprize”

„Oceanul este plin de surprize, iar această caracteristică dinamică este una dintre cele mai drăguțe pe care le veți vedea vreodată. Coloanele Taylor se pot forma și în aer. Le vedeți în mișcarea norilor deasupra munților. Ele pot avea doar câțiva centimetri în diametru într-un rezervor experimental de laborator sau absolut enorme, ca în acest caz, în care coloana are un aisberg uriaș în mijlocul ei”, a declarat profesorul Mike Meredith de la British Antarctic Survey.

A23a arată importanța înțelegerii formei fundului mării. Munții, canioanele și pantele au o influență profundă asupra direcției și amestecului apelor, precum și asupra distribuției nutrienților, care influențează activitatea biologică în ocean.

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole