Locuitorii din emisfera nordică se vor bucura să vadă pe parcursul lunilor iulie şi august ale acestui an un curent de meteori Perseide. Pentru a observa fenomenul astronomic, nu vom avea nevoie de echipamente speciale, ci trebuie doar să ne îndreptăm atenţia spre zona de nord-est a orizontului şi să avem puţină răbdare.
Evenimentul va atinge apogeul în data de 12 august.
,În acest an, nu vom vedea doar 80 de Perseide într-o oră, ci 150 sau chiar 200, în acelaşi interval de timp", a explicat astronomul american Bill Cooke pentru Space.com.
Perseidele vor putea fi văzute în perioada 17 iulie - 24 august, iar punctul culminant al întregului fenomen se va produce în data de 12 august. Mai mult decât atât, astronomii îi sfătuiesc pe cei cu adevărat pasionaţi de astfel de evenimente să nu rateze nici alinierea planetelor Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn, preconizată pentru data de 21 august.
Sursa: descopera.ro