O comunitate puternică de femei din estul Europei este activă în statul american Carolina de Nord. Printre promotoare se află două românce şi o bulgăroaică, toate ajunse în Statele Unite pentru a-şi urma visul american.
Ana, Laura şi Desy sunt trei dintre femeile din estul Europei care trăiesc în Carolina de Nord, dar care nu au uitat de unde au venit. Toate trei au cariere de succes. Iubesc America, dar se gândesc cu drag la ţările de origine, România şi Bulgaria.
Desy Nikolova are un restaurant în America şi se mândreşte cu propriul vin.
„Pe eticheta este o poză de la nunta părinţilor mei, ca să ne amintim de un de am plecat şi încotro ne îndreptăm.
Oamenii mi-au apreciat etica muncii, disciplina, mâncarea, băuturile şi sunt în această afacere de 16 ani.
Fiecare are propriul vis american, iar eu încă cred în visul american”, spune Desy Nikolova, proprietar de restaurant.
Visul american e trăit din plin şi de Ana Mureşan. S-a mutat în Statele Unite în 2001 pentru a studia chimia şi a urmat cursurile celor mai prestigioase universităţi de peste Ocean. Acolo, în Carolina de Nord, vrea ca româncele să fie văzute şi auzite.
„Mi-am dat seama ca este o poveste care nu este zisă a noastră, a primei generaţii de imigranţi din Europa, a europenilor să fie mai rezervaţi”, povesteşte Ana Mureşan, o româncă stabilită în Carolina de Nord.
Ana Mureşan spune că are în plan organizarea unor evenimente care să reunească femei din toată Europa, mutate în Carolina de Nord.
„Andrei Iancu, românul cu una dintre cele mai înalte funcţii în guvernul american, a spus că a fi emigrant este cel mai dificil test de entreprenurship, pentru că tu vii aici lăsând în urmă rudele, părinţii, cultura.
Unul din visele pe care le avem noi este să facem festival european în Raleigh, festival culinar în Raleigh”, mai spune Ana Mureşan.
Tot în Carolina de Nord îşi trăieşte visul american şi Laura. S-a îndrăgostit de America pe când lucra pe vase de croazieră. Deşi a terminat ASE-ul, acum lucrează ca IT-ist şi este implicată în comunitatea de români.
„Am organizat un eveniment de 8 martie doar pentru femei. Sunt multe femei în zonă care vor să facă parte dintr-o comunitate, iar copiii lor să aibă prieteni copii din familii de români sau româno-americane.
Mi-ar placea ca şi copilaşii mei să crească în comunitatea românească, să iubească limba maternă, mâncarea românească.
Deşi îmi este foarte dor de România şi mergem şi vizităm în fiecare an, cred că nu aş fi făcut la fel de multe în aceşti opt ani în România, e trist să spun asta.
Mă consider foarte norocoasă că sunt unde sunt şi vreau să păstrez tradiţia vie a României”, a precizat Laura Murdorf, românca stabilită în Carolina de Nord
Comunitatea de români din Carolina de Nord era constituită, potrivit ultimului recensământ, din aproape 10.000 de oameni.