Antena 3 CNN Actualitate Locale Loredana, femeia ucisă de italian, ştia că va muri. Ea le-a spus judecătorilor că e în pericol, după ce soţul o ameninţase că o va asasina

Loredana, femeia ucisă de italian, ştia că va muri. Ea le-a spus judecătorilor că e în pericol, după ce soţul o ameninţase că o va asasina

Carmina Pricopie
1 minut de citit Publicat la 15:35 12 Ian 2022 Modificat la 15:35 12 Ian 2022

Victima ştia că va fi ucisă de bărbat şi din acest motiv a şi cerut ordin de protecţie, iar judecătorii au emis un astfel de act pentru o durată de şase luni.

Cu alte cuvinte, Loredana, în vârstă de 43 de ani, a murit cu zile. În urmă cu şase luni, ea le-a explicat judecătorilor de la Judecatoria Vaslui că este în pericol şi se simţea ameninţată.

În plus, ea le-a şi adus magistraţilor dovezi, în care acuza faptul că bărbatul cu care avea o căsnicie şi copii urma să o asasineze.

După expirarea ordinului de restricţie, italianul şi-a ucis soţia 

Ea le-a povestit magistraţilor că bărbatul a ameninţat-o în nenumărate rânduri că-şi va cumpăra un pistol şi că o va împuşca atât pe ea, cât şi pe tatăl ei.

În sala de judecată, bărbatul nu a putut fi prezent la emiterea actului de protecţie, deşi avocatul său şi grefierul de şedinţă l-au sunat în repetate rânduri. 

El plecase deja în Italia, iar femeia a spus în repetate rânduri că acolo, în străinătate, acesta avea permis legal de port-armă.

Cu toate acestea, după două săptămâni de la expirarea ordinului de protecţie, bărbatul s-a întors din Italia şi a mers direct la Vânju Mare, unde şi-a executat soţia.

Povestea tragică a Loredanei. Fostul său soţ a încercat să îşi ia viaţa cu aceeaşi armă

Loredana, o femeie în vârstă de 43 de ani, a fost împușcată mortal, la sfârşitul anului trecut, în fața unui magazin din centrul oraşului Vânju Mare, judeţul Mehedinţi.

Românca a fost împuşcată mortal în plină stradă de fostul soţ, cetăţean italian. Cu ceva vreme înainte, victima ceruse protecţie de la autorităţi.

O femeie a fost executată în stradă, la Vânju Mare, în judeţul Mehedinţi. Fostul soţ i-a pus pistolul la tâmplă, apoi a încercat să îşi ia viaţa cu aceeaşi armă.

A urmărit-o, a vânat-o, iar femeia avusese ordin de protecţie până curând. Poliţiştii vor să afle acum dacă individul, cetăţean italian, deţinea arma legal sau a adus-o ilegal la noi în ţară.

Italianul care şi-a împuşcat fosta soţie în cap, în plină stradă, a murit şi el. Bărbatul se rănise intenţionat imediat după crimă şi ajunsese în stare gravă la spital.

Italianul de 73 de ani a murit pe patul de spital, din cauza rănilor grave.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole