Antena 3 CNN Actualitate Locale Femeie snopită în bătaie de un bărbat după ce s-au certat pe un loc de parcare, în Ploieşti

Femeie snopită în bătaie de un bărbat după ce s-au certat pe un loc de parcare, în Ploieşti

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 20:41 08 Ian 2023 Modificat la 20:45 08 Ian 2023

Potrivit poliţiştilor incidentul s-a petrecut ieri pe o stradă din municipiul Ploiești, acolo unde o femeie a fost agresată de un individ necunoscut. Motivul: felul în care îşi lăsase femeia maşina pe un loc de parcare.

Femeia se afla alături de sora ei când la un moment dat conflictul a degenerat, iar bărbatul a început să o lovească. Imediat după incident femeia a sunat la 112.

"În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind faptul că între cele două femei și un bărbat necunoscut a avut loc un conflict verbal în parcarea unui bloc din municipiu, motivul fiind modul de parcare al autoturismului de către una dintre femei. 

Ulterior discuției în contradictoriu, aceasta a degenerat, bărbatul lovind-o pe sora apelantei cu pumnul, ulterior acesta din urmă continuându-și deplasarea. 

În urma loviturii, femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. 

În cauză, persoana vătămată a depus plângere sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe. 

La acest moment, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Ploiești efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum și în vederea identificării și depistării persoanei bănuite de comiterea faptei, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe", transmite IPJ Prahova. 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole