Antena 3 CNN Actualitate O femeie a fost salvată de poliţişti dintr-un apartament din București, unde fiul ei distrugea toate lucrurile. A fost cerut sprijinul unei echipe de negociatori

O femeie a fost salvată de poliţişti dintr-un apartament din București, unde fiul ei distrugea toate lucrurile. A fost cerut sprijinul unei echipe de negociatori

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:20 29 Ian 2024 Modificat la 16:20 29 Ian 2024

La data de 28 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 19 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, în jurul orei 23:30, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 5, o persoană se manifestă agresiv.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 27 de ani, cu un comportament agitat, este încuiat pe interior și distruge lucruri din casă, în imobil aflându-se și mama lui, o femeie în vârstă de 55 de ani.

Având în vedere cele constatate, a fost solicitat sprijinul unei echipe de negociatori care a relaționat cu bărbatul.

De asemenea, la adresă s-a deplasat și un echipaj din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care a forțat intrarea în imobil și a procedat la imobilizarea bărbatului, mama acestuia fiind salvată.

Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, pentru îngrijiri de specialitate, unde a fost dispusă internarea sa.

Citeşte şiFemeie însărcinată, salvată de polițiști, după ce ar fi fost aruncată din mașină de soțul ei. Europol: "Îi felicităm pe colegii noștri"

"Menționăm faptul că niciuna dintre persoanele implicate nu a suferit vătămări corporale.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 19, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă", transmit poliţiştii.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole