Antena 3 CNN Actualitate Locale O femeie a fost reţinută după ce a găsit o poşetă în gara din Arad şi a început să vândă bunurile găsite în interior

O femeie a fost reţinută după ce a găsit o poşetă în gara din Arad şi a început să vândă bunurile găsite în interior

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 11:32 21 Apr 2024 Modificat la 11:32 21 Apr 2024

Femeia în vârstă de 43 de ani, din Maramureș, a fost reținută pentru 24 de ore, însă, cel mai probabil, va fi lăsată în libertate la expirarea mandatului de reţinere.

Polițiștii din Arad transmit că vineri seara o femeie de 43 de ani, din județul Maramureș, ar fi găsit o poșetă cu acte și bani, în spatele unui bloc din zona Gării CFR Arad.

"În poșetă erau documente personale, 600 de lei și două telefoane mobile, dintre care unul ar fi fost vândut, în aceeași seară, pentru 100 de lei. Documentele, poșeta și un telefon au fost recuperate, urmând a fi returnate proprietarului", potrivit comunicatului.

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de însușire a bunului găsit, urmând a fi luate și alte măsuri preventive, dacă se impun, iar polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi continuă documentarea activității infracționale a femeii.

Etichete: Arad IPJ Arad
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole