Antena 3 CNN Actualitate O femeie a plătit aproape 63.000 de euro după ce un bărbat s-a folosit pe internet de identitatea prezentatorului Mădălin Ionescu pentru a o înșela

O femeie a plătit aproape 63.000 de euro după ce un bărbat s-a folosit pe internet de identitatea prezentatorului Mădălin Ionescu pentru a o înșela

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 21:14 28 Iul 2021 Modificat la 21:16 28 Iul 2021

Femeia a primit  imagini, clipuri video și a discutat pe Skype cu bărbatul care pretindea a fi prezentatorul TV din România. Acesta a spus că este o persoană publică și că nu poate primi bani în conturi din România, astfel că a convins-o pe femeie să îi trimită banii în conturi din SUA.

„Mi-a prezentat pe Skype niște imagini video și cu prietenii lui. Nu părea deloc a fi un trucaj. Totul părea real, părea aceeași persoană. Se mișca dintr-o parte în cealaltă și părea identic cu bărbatul pe care îl căutasem pe internet”, spune femeia, potrivit Gândul.

Femeia a început să aibă suspiciuni după o discuție în care bărbatul i-a spus că se află în Thailanda, deși pe pagina personală a lui Mădălin Ionescu erau în acel moment fotografii din Grecia. Pentru a se lămuri, aceasta a apelat la ajutorul unei prietene din România, care și-a dat seama că bărbatul din filmări nu este prezentatorul, deși susține că până și vocea din înregistrări semăna foarte mult cu cea a lui Mădălin Ionescu.

”Este clar că este cineva care-l cunoaște foarte bine pe Mădălin și îi folosește imaginea”, a declarat românca, pentru Gândul.

Mădălin Ionescu a declarat pentru Gândul că a depus plângere la poliție, însă autoritățile nu au făcut nimic.

În 2020, prezentatorul a depus o plângere la poliție, pentru șantaj. Într-o postare pe contul său de Facebook, Mădălin Ionescu spunea că infractorii au folosit pozele sale inclusiv pentru a falsifica permise de conducere folosite în Statele Unite.

Mădălin Ionescu a spus că există o rețea internațională care ar avea ramificații și în România, iar poliția nu i-a oferit niciun răspuns până astăzi. Mai mult, acesta i-a scris inclusiv lui Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook.
 

Etichete: femeie plătit înșela
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole