Antena 3 CNN Actualitate Locale Femeie de cetățenie americană, sechestrată în casa din Pipera a fostului iubit al Biancăi Drăgușanu, un milionar britanic celebru pe internet

Femeie de cetățenie americană, sechestrată în casa din Pipera a fostului iubit al Biancăi Drăgușanu, un milionar britanic celebru pe internet

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 21:47 11 Apr 2022 Modificat la 22:23 11 Apr 2022

Tristan Tate este fostul iubit al Biancăi Drăgușanu și un personaj celebru pe internet, urmărit pe Instagram de 317.000 de persoane, iar pe TikTok de peste 60.000 de persoane pentru fotografiile și clipurile în care își etalează mașinile foarte scumpe.

Potrivit surselor Antena 3, femeia de cetățenie americană ar fi fost racolată pentru exploatare sexuală. Frații Tate ar fi racolat mai multe femei în vila lor în care au amenajat un studio de videochat.

Ambasada SUA la București a fost cea care a sesizat autoritățile din România despre sechestrare după ce Emma Aida Gabbey i-ar fi trimis iubitului ei din America adresa locuinței din Pipera prin intermediul telefonului mobil, iar acesta din urmă a anunțat serviciul diplomatic.

În urma perchezițiilor, polițiștii Ilfoveni au descoperit în locuință două victime, una dintre ele fiind femeia de cetățenie americană.

[GAL layout="2"]

„Polițiștii ilfoveni au fost anunțați, luni, de un reprezentant al Biroului de Securitate Diplomatică din cadrul Ambasadei SUA la București, cu privire la faptul că există o informație conform căreia, într-un imobil situat pe strada Washington, din orașul Voluntari, Emma Aida Gabbey, în vârstă de 21 ani, cetățean american, ar fi sechetrată.

În continuare, s-a relaționat cu Biroul de Securitate Diplomatică, iar în urma obținerii unor informații suplimentare, organele de poliție din cadrul Poliției Orașului Voluntari s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate in mod ilegal.”, a transmis poliția printr-un comunicat.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole