Este cod roşu de ninsori şi viscol în judeţele Botoşani, Iaşi, Suceava şi Neamţ. E pentru prima data în istorie când ANM emite o avertizare cod roșu de ninsori și viscol pentru luna Aprilie
În timpul manifestării codului roșu de ninsoare și viscol, personalul medical din dispeceratul ISU – SAJ a asistat, prin apel video, nașterea unei fetițe de aproximativ 2,8 kg. Mama, o femeie de 41 de ani, din Crasnaleuca, aflată la a patra naștere, a cerut ajutor prin apel 112.
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, ambulanța SAJ nu a putut să ajungă la caz.
Prin intermediul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Coțușca s-a luat legătura cu două femei, care au mai asistat la nașteri. Una dintre ele a urmat toate indicațiile date de către personalul medical din dispecerat și a ajutat-o pe mamă să născă.
Mama și nou-născutul sunt în stare bună, transmite, joi dimineața, ISU Botoșani.
Asistentul medical din comuna alăturată care s-a oferit să o monitorizeze mama și copilul, până la sosirea unui echipaj SAJ, nu a reușit să ajungă la caz, deoarece a rămas înzăpezit.
Salvatorii ajung cu greu la pacienții care au nevoie de medici, din cauza viscolului
Totodată, o femeie în vârstă de 53 de ani, din localitatea Gulioaia, care avea nevoie de dializă, a ajuns la UPU - SMURD a Spitalului Județean Mavromati Botoșani, cu ajutorul pompierilor, după o intervenție care a durat mai bine de zece ore, după ce pompierii au înfruntat nămeți de peste doi metri, viscol puternic și vizibilitate redusă la zero.
Echipajul ISU Botoșani trimis la caz a ajuns la Gulioaia cu o șenilată și a preluat femeia. În condiții normale, acest drum este parcurs în maxim 20 de minute.
[GAL layout="5"]Alte patru persoane aflate în autoturisme ramase înzăpezite în zona pădurii Rediu au fost scoase din mașini de același echipaj și transportate în municipiul Botoşani.
De asemenea, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din localitatea Dărăbani, care avea nevoie de îngrijiri medicale a fost ajutat să ajungă la Spitalul Municipal Dorohoi, de pompieri.
Acesta a fost prelat, inițial, de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, care a constatat că prezenta o plagă tăiată la antebrațul stâng.
Pe raza localității Dumbrăvița, ambulanța care îl transporta a rămas înzăpezită. Un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi a intervenit cu o șenilată, a preluat pacientul și l-a transportat la Spitalul Municipal Dorohoi.
Misiunea a fost îngreunată de cantitatea mare de zăpadă, care pe unele tronsoane depășea doi metri, viscolul puternic, vizibilitatea redusă spre zero și lucru pe timp de noapte.
Județul Botoșani este în continuare sub cod roșu de ninsoare și viscol până joi dimineața, la ora 10.00.