Antena 3 CNN Actualitate Locale Este alertă în Dâmboviţa. Desfăşurare de forţe în locul în care a fost descoperit un cadavru fragmentat

Este alertă în Dâmboviţa. Desfăşurare de forţe în locul în care a fost descoperit un cadavru fragmentat

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 11:33 06 Apr 2024 Modificat la 11:41 06 Apr 2024

Desfăşurare de forţe pe câmpul din Dâmboviţa unde a fost descoperit un cadavru fragmentat. 

Anchetatorii cercetează în amănunt zona în căutare de probe. 

Încă nu se ştie cine este femeia găsită moartă, dar nici modul în care şi-a pierdut viaţa.

Din primele informaţii, autorităţile ar lua în calcul inclusiv varianta unei crimei, dar aşteaptă acum rezultatele necropsiei. 

Cadavrul femeii a fost găsit pe câmp, în apropierea autostrăzii A1

Criminaliştii încearcă acum să identifice persoana decedată, dar şi pe cel care a lăsat-o pe câmp. 

"La data de 5 aprilie, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești au fost sesizați cu privire la faptul că pe câmpul din apropierea bretelei de ieșire de pe autostrada A1, în satul Olteni, a fost observat cadavrul unei persoane.

A fost constituită o echipă complexă de cercetare, condusă de către un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, iar toate activitățile sunt în curs de desfășurare", a informat IPJ Dâmbovița.

Polițiștii nu exclud varianta unui accident rutier sau a unei crime, având în vedere că trupul era dezmembrat.

Oamenii legii vor efectua necropsia și mai multe teste, pentru a o identifica pe victimă.

Din primele informaţii, cadavrul femeii era tăiat şi înfăşurat în saci de plastic. 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole