Accidentul a avut loc în condiţiile în care drumul era acoperit cu polei.
Potrivit datelor comunicate de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud, femeia însărcinată a suferit un traumatism toracic şi a fost transportată la spital pentru mai multe investigaţii.
Celelalte patru persoane implicate în accident au refuzat transportul la spital.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, a precizat pentru AGERPRES că la volanul maşinii care a ajuns în albia râului Someş se afla un bărbat de 35 de ani din Sângeorz-Băi, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În aceeaşi zonă, o altă maşină a ajuns, joi dimineaţa, în şanţul de pe marginea DN 17D, fiind avariată destul de serios, dar nu au fost înregistrate victime.
Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-au produs cele două evenimente rutiere, existând posibilitatea aplicării de sancţiuni administratorului drumului naţional, pentru neîntreţinerea corespunzătoare a carosabilului pe timp de iarnă.