Antena 3 CNN Externe O femeie a ajuns la spital după ce i s-a rupt apa, însă medicii au trimis-o acasă pe motiv că suferă de incontinență urinară

O femeie a ajuns la spital după ce i s-a rupt apa, însă medicii au trimis-o acasă pe motiv că suferă de incontinență urinară

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 22:24 12 Mar 2024 Modificat la 22:24 12 Mar 2024

Rebecca Wlker, o femeie din Marea Britanie, a ajuns pe data de 12 iunie 2019 la spital, după ce a început să piardă din lichidul amniotic.

Acolo, în urma unui consult, medicii i-au transmis că este vorba despre incontinență urinară, motiv pentru care au externat-o și au trimis-o acasă.

În acea seară, femeii i s-a spus să revină mai târziu, peste două săptămâni, la un alt consult. Deși încă avea dureri în partea dreaptă a abdomenului, cadrele medicale  i-au spus că fătul apasă pe un nerv, însă nu are motive de îngrijorare.

Câteva zile mai târziu, Rebecca a ajuns de urgență la un alt spital, din cauza durerilor. Medicii au constatat că membranele i se rupseseră cu o săptămână înainte și că există o infecție în corp.

Femeia a intrat în sala de nașteri, iar mai apoi bebelușul a fost dus pe secția de neonatologie, fiind suspect de septicemie, dar și de probleme respiratorii. 

A doua zi, copilul a murit în brațele mamei sale. 

În urma decesului copilului, femeia și-a angajat avocați pentru a investiga cazul, aceștia obținând acum o înțelegere cu spitalele implicate, notează dailymail.co.uk.
 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole