Antena 3 CNN Actualitate Femeie însărcinată, escortată de Poliție la spital pentru a naște: 'Am așteptat vestea cea mare'

Femeie însărcinată, escortată de Poliție la spital pentru a naște: 'Am așteptat vestea cea mare'

<1 minut de citit Publicat la 20:59 07 Mai 2020 Modificat la 20:59 07 Mai 2020

O femeie însărcinată, din București, a fost escortată de două mașini de Poliție la spital, după ce a simțit că va naște în timp ce era acasă, în București.

Fără să mai aștepte un echipaj medical de la Ambulanță, femeia a fost urcată de soțul ei în mașină, iar acesta a pornit spre spital. Într-o intersecție, bărbatul a forțat culoarea roșie a semaforului, iar două echipaje de Poliție l-au oprit și au aflat urgența.

"Ora 7 seara. În intersecție la Unirii cu Halelor un Logan forțează roșu la semafor. Trece. Dar oprește după intersecție. Cred că șoferul ne-a zărit cu coada ochiului.

La semafor, lângă noi, oprește un echipaj de la Locală. Un agent coboară și ne strigă: "Naște, doamna naște"! arătând spre Loganul oprit după intersecție.

Trecem în fața lor, pornim goarna și luminile și acum strigăm noi: "Unde"?
"Giulești" și viitorul tată s-a înfipt în accelerație, în urma noastră.

În fața maternității, un tată emoționat, doi polițiști și o jandarmeriță așteaptă vestea cea mare", se arată într-o postare pe Facebook a Direcției Generale a Poliției Municipiului București.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole