Femeia fusese transferată la spitalul din Timișoara, după ce starea ei s-a agravat şi i s-a făcut o operaţie cezariană de urgenţă, conform stirileprotv.ro.
Starea pacientei era grava iar apropiaţii au organizat inclusiv o campanie de donare de sânge însă, în cele din urmă, după două săptămâni de luptă, organismul femeii a cedat.
Tânăra s-a infectat cu SARS-CoV-2 în a 26-a săptămână de sarcină. Aceasta fost transferată de la Drobeta Turnu Severin la Timişoara, pentru că avea nevoie de plămân artificial. Când a fost preluată de medicii timișoreni avea o saturaţie de oxigen în sânge de 80%. Starea ei s-a înrăutăţit, iar medicii au decis să îi facă cezariană.
Bebeluşul, o fetiţă, cântărea doar 800 de grame când a fost adusă pe lume. Medicii spun acum că evoluţia bebelușului este bună şi deja a început să ia în greutate. Aceasta va rămâne în incubator la Maternitatea Bega câteva luni.