Antena 3 CNN Actualitate O femeie din Iaşi, infectată cu COVID-19, a născut patru copii perfect sănătoși

O femeie din Iaşi, infectată cu COVID-19, a născut patru copii perfect sănătoși

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 11:43 10 Mar 2021 Modificat la 12:41 10 Mar 2021

Totul s-a întâmplat ieri, 9 martie, ala Spitalul de Obstetrică-Ginecologie "Elena Doamna" din Iaşi, acolo unde tânăra mămică era internată, fiind însărcinată în opt luni.

"Pe data de 9 martie 2021, echipa medicală a Spitalului Clinic de Obstetrică–Ginecologie “Elena Doamna” din Iași a rezolvat un caz în premieră pentru România : cel al unei paciente de 37 de ani, gravidă în 34 de săptămâni, cu sarcină cvadruplă.

Pacienta prezenta infecție cu SARS - CoV- 2, cu trombocitopenie, cât și defect septal atrial operat în antecedente.

Echipa de medici obstetricieni, anesteziști și neonatologi au extras prin operație cezariană 4 copii de sex masculin cu greutăți între 1400 și 1800 de grame, care s-au adaptat bine la viața extrauterină.

Pacienta a evoluat bine din punct de vedere medical, starea ei, în acest moment, fiind una stabilă. Mama a primit cu bucurie venirea pe lume a celor 4 fii, pentru care avea deja pregătite numele.

Personalul medical transmite felicitări și multă sănătate întregii familii", se arată într-un comunicat de presă al spitalului.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole