Antena 3 CNN Actualitate Locale O femeie din Ilfov a fost arestată după ce și-ar fi ars în sobă nou-născutul

O femeie din Ilfov a fost arestată după ce și-ar fi ars în sobă nou-născutul

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 17:25 26 Iul 2023 Modificat la 17:25 26 Iul 2023

Pe 22 aprilie, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către un spital din București că acolo a ajuns o femeie din Otopeni, suspectată că a născut acasă.

Anchetatorii au găsit în soba dintr-o încăpere cadavrul carbonizat al unui bebeluș.

"De asemenea, s-a deplasat la fața locului și medicul legist din cadrul Serviciul de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea activităților din competență. În cauză, a fost deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie în forma omorului, urmărirea penală fiind în competența exclusivă a procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov", informează Poliția Ilfov, potrivit Mediafax.

În 25 iulie, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, apoi arestată preventiv pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie în forma omorului calificat, urmărirea penală fiind în competența exclusivă a procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Citeşte şi: Tânără din Otopeni, amenințată cu un cuțit ca să întrețină relații sexuale. Agresorul a fost reținut

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole