Antena 3 CNN Externe Caz incredibil la Roma: O femeie a rămas gravidă în timpul tranziţiei pentru a deveni bărbat

Caz incredibil la Roma: O femeie a rămas gravidă în timpul tranziţiei pentru a deveni bărbat

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 14:17 20 Ian 2024 Modificat la 14:17 20 Ian 2024

Devine bărbat și în același timp și o viitoare mamă. Asta s-a întâmplat la Roma. O femeie își dorea de foarte mult timp să devină bărbat, așa că a început parcursul psihologic. Apoi a început seria întreagă de transformări hormonale și fizice.

După ce au fost înlăturați sânii, tribunalul a autorizat schimbarea de sex și de nume în documente, astfel încât femeia a devenit bărbat din punct de vedere legal.

După toate aceste acțiuni, mai lipsea un singur pas de făcut din partea medicilor, și anume îndepărtarea uterului pentru ca schimbarea de sex să fie completă.

Citește și: Neymar, acuzat de o fostă angajată, mamă a patru copii, că a exploatat-o și că nu a plătit-o pentru munca depusă

Însă, exact în momentul în care trebuiau să realizeze această operație, medicii și-au dat seama că persoana respectivă era însărcinată în cinci luni.

O situație cu totul și cu totul complexă și inedită, cu care medicii nu s-au confruntat până acum.

Acum, medicii încearcă să înțeleagă dacă fătul a suferit daune din cauza terapiei hormonale și încearcă să înțeleagă cum să realizeze ultima fază a tranziției. Asta pentru că ambele acțiuni duc la riscuri atât pentru femeie, cât și pentru făt.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole